Directorul Complexului Energetic Oltenia: Listarea la bursă poate aduce companiei 100 de milioane de euro
Directorul general al Complexului Energetic Oltenia, Laurențiu Ciurel, a declarat, joi, că listarea la bursă ar putea aduce companiei peste 100 de milioane de euro.
“Nu este necesar să ne listăm în acest an. (…) Sper să obținem zeci sau chiar peste 100 milioane de euro din oferta primară. Știți cum este, nu ești pe bursă, nu exiști”, a afirmat Ciurel la un seminar pe tema energiei.
Statul, prin Ministerul Economiei, vrea să vândă pe bursă un pachet de 12% din capitalul companiei.
Ciurel a precizat că producătorul de electricitate va derula, în perioada 2014-2017, un program de restructurare prin care va renunța la 2.000 din cei 14.000 de angajați.
“Vrem să le dăm posibilitatea să meargă în producție, acolo unde e cu cască și cizme și e lipsă de personal. Încerc să fac și eu ce face Borza, dar cu mai puțină gălăgie”, a spus el.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Florin Talpeș, la 25 de ani de Bitdefender: „La început era ideea asta că putem. Nu știam ce vrem, unde vrem să ajungem, dar era o stare de spirit”Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Ce s-a întâmplat după ce un șef a decis să dea vinerea liberă angajaților? Veniturile au explodat cu 160%Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Trump spune că este „foarte puțin probabil” să reia războiul cu Iranul, dacă negocierile avansează, dar amenință că poate lovi 38 de poduri într-o oră. SUA mențin blocada navală și lansează o nouă operațiune împotriva TeheranuluiActualitate · 9 noiembrie 2026