Direcție în ministerul condus de G. Firea, care se ocupă de copiii cu părinți plecați în străinătate
Copiii românilor plecați la muncă peste hotare nu trebuie neglijați, spune ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Gabriela Firea, care arată că o ultimă statistică arată că peste 12.000 de copii au ambii părinți și au rămas în grija bunicilor, a fraților mai mari sau a altor rude.
Gabriela Firea spune că ultima statistică arată că peste 12.000 de copii au ambii părinți departe de casă, într-o altă țară, și au rămas în grija bunicilor, a fraților mai mari sau a altor rude.
„Numărul copiilor rămași în țară cu doar unul dintre părinți este de șase ori mai mare. Neoficial, acești copii sunt mult mai mulți!”, spune Firea.
Astfel, a fost înființată, în premieră în România, o direcție în Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse care să se ocupe de susținerea copiilor care provin din familii plecate la muncă în străinătate.
„În primul rând, trebuie să știm de ei și vom sprijini primăriile și consiliile județene să-i numărăm chiar pe toți. Avem nevoie și de ajutorul instituțiilor care sunt în legătură directă cu românii de peste granițe. Am avut o întâlnire de lucru cu Gheorghe Cârciu, secretar de stat în Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. De 30 de ani are contact cu românii din Diaspora și gândim împreună politici publice pentru a le face mai ușoară despărțirea de casă și țara natală. Pentru început, includem copiii rămași în țară în proiectul taberelor pe care Departamentul pentru Românii de Pretutindeni le organizează anual copiilor din Diaspora. Trei mii de copii merg în fiecare an la mare sau la munte, în România”, spune ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.
O prioritate rămâne însă modificarea legii privind protecția și drepturilor copilului prin care trebuie să se reglementeze desemnarea unei persoane responsabile de creșterea unui copil ai cărui părinți sunt plecați la muncă în străinătate.
„Practic, ne asigurăm că știm în fiecare clipă cine se îngrijește de acești copii, dacă au toate condițiile necesare unei creșteri frumoase”, mai spune ministrul.
-
Florin Talpeș, la 25 de ani de Bitdefender: „La început era ideea asta că putem. Nu știam ce vrem, unde vrem să ajungem, dar era o stare de spirit”Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Ce s-a întâmplat după ce un șef a decis să dea vinerea liberă angajaților? Veniturile au explodat cu 160%Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Trump spune că este „foarte puțin probabil” să reia războiul cu Iranul, dacă negocierile avansează, dar amenință că poate lovi 38 de poduri într-o oră. SUA mențin blocada navală și lansează o nouă operațiune împotriva TeheranuluiActualitate · 9 noiembrie 2026