Dincolo de șablon. Sub o lupă mai largă. Cum își pot găsi și cei „diferiți” un loc sub soare?

Într-o perioadă în care AI-ul ridică ștacheta referitoare la productivitate și eficiență, presiunea asupra angajaților crește (sau cel puțin pare să crească) permanent. Pe de altă parte, mai toate afacerile sunt în perpetuă căutare de talente. Nu cumva se poate dovedi o comoară veritabilă resursa umană plasată dincolo de șablonul standard al normalității? Poate cei cu dizabilități locomotorii au capacități intelectuale prețioase, poate mamele singure sau angajații cu vârste apropiate de pragul pensionării pot fi mai loiali, motivați și dedicați? Poate nici nu contează genul, orientarea, religia? Există totuși bariere de mentalități care încă joacă un rol important deopotrivă în recrutare dar și în atitudinea colegilor, coordonatorilor.

De pildă „jobul acesta nu este pentru femei”, fiind poate vorba despre o poziție de inginer metalurgist, sau de o poziție într-o instituție financiară. Sau poate este vorba despre cei care au de înfruntat provocări suplimentare, pentru că au deficiențe de auz, vizuale sau locomotorii. Sau poate un părinte singur nu primește cel mai bun „punctaj” față de alți candidați, ori poate o tânără femeie este întrebată, într-un interviu de angajare, când plănuiește să devină mamă. Pentru oricare dintre noi însă se poate găsi locul potrivit în care să lucreze eficient, cu spor. Adeseori, angajații „mai altfel” sunt mai motivați și implicați. Dincolo de câștigul financiar, un job, un loc de muncă este validarea propriii valori. O femeie care accede la o poziție neocupată anterior de nicio altă doamnă este motivată să-și dovedească sieși și oricui crede altceva că ea merită să fie acolo. Poate are idei mărețe de pus în practică și asta o va ține trează și alertă.

Dar o piedică în accesarea câștigului pe care îl pot aduce angajații care depășesc șabloanele este mentalitatea – a fiecăruia dintre noi și cea colectivă. Suntem prea puțin obișnuiți să depășim cutumele, obișnuințele, ceea ce se face deja. Suntem atât de puțini familiari cu interacțiunea și realționarea cu cei diferiți, încât cel mai adesea ne ferim privirea sau ne holbăm insistem și deranjant la cei care au, să spunem, urme de arsuri. Adeseori, la locul de muncă, angajații nu se simt în largul lor, simt că nu sunt văzuți, auziți și apreciați. Poate nici acceptați. Doar 37% dintre angajați spun că se simt în siguranță să fie complet ei înșiși la locul de muncă, conform Barometrului BARES D&I (diversitate și incluziune – n.red.), dezvoltat de asociația Open Minds. „BARES D&I oferă pentru prima dată în România un diagnostic național al incluziunii percepute la locul de muncă. Aceste cifre nu sunt doar statistici – sunt semnale de alarmă. Arată că avem încă spații de lucru în care mulți oameni nu se simt înțeleși, văzuți sau în siguranță”, afirmă Mirela Tănase, vicepreședinte al Open Minds. În plus, felul în care sunt tratați angajații diferiți se reflectă doar asupra lor, ci asupra întregii organizații. Silviu Andrei Petran, președinte al asociației, spune că „Incluziunea va deveni un diferențiator de business, nu doar o formă de reputație. Companiile care știu să atragă talente diverse, să creeze spații reale de inovație și siguranță psihologică vor fi cele care vor rezista – nu doar în fața presiunilor pieței, ci și a celor sociale și culturale.”

Ca să ajungem să ne potrivim perfect, ca o piesă într-un puzzle, poate fi provocator pentru oricine, cu atât mai mult pentru cei care se simt priviți insistent, judecați, neapreciați sau ignorați.

Despre o viață „atfel” este povestea din filmul „A beautiful mind”, în care Russell Crowe dă viață unui matematician genial, antisocial, diagnosticat în cele din urmă cu schizofrenie. Pelicula mi-a rămas în minte și mă face să mă gândesc cum astfel de oameni își pot găsi menirea și motivația în lume, așa cum este ea acum.   

Ioana Mihai-Andrei este redactor-șef, Business Magazin