Din Cluj, la Casa Albă. O româncă, numită în consiliul pentru știință al președintelui Trump
În această săptămână, profesoara de origine română Daniela Rus, directorul Laboratorului de Informatică și Inteligență Artificială (CSAIL) al MIT, a fost selectată pentru a participa în Consiliul Consultativ pentru Știință și Tehnologie, care oferă consiliere la Casa Albă pe teme…
În această săptămână, profesoara de origine română Daniela Rus, directorul Laboratorului de Informatică și Inteligență Artificială (CSAIL) al MIT, a fost selectată pentru a participa în Consiliul Consultativ pentru Știință și Tehnologie, care oferă consiliere la Casa Albă pe teme critice referitoare la securitatea și economia Statelor Unite, inclusiv recomandări privind viitorul muncii și legate de sprijinul cercetărilor din domeniul științei și tehnologiei din SUA, scriu cei de la news.mit.edu. Consiliul funcționează sub egida Biroului de Politică pentru Știință și Tehnologie al Casei Albe (OSTP), care a fost înființat în 1976.
„Sunt recunoscătoare că pot adăuga perspectiva mea de informatician în cadrul acestui grup, într-un moment în care există atât de multe probleme care implică inteligența artificială și alte aspecte ale informaticii ridică întrebări științifice și politice importante pentru națiune și lume”, a declarat Rus, citată de MIT news.
Născută la Cluj și având acum dublă cetățenie, Daniela Rus ocupă în prezent, potrivit hpcwire.com funcția de director al Laboratorului de Informatică și Inteligență Artificială al MIT (CSAIL), pe cea de decan adjunct al cercetării al MIT Schwarzman College of Computing și de profesor de inginerie electrică și informatică la MIT.
-
Florin Talpeș, la 25 de ani de Bitdefender: „La început era ideea asta că putem. Nu știam ce vrem, unde vrem să ajungem, dar era o stare de spirit”Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Ce s-a întâmplat după ce un șef a decis să dea vinerea liberă angajaților? Veniturile au explodat cu 160%Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Trump spune că este „foarte puțin probabil” să reia războiul cu Iranul, dacă negocierile avansează, dar amenință că poate lovi 38 de poduri într-o oră. SUA mențin blocada navală și lansează o nouă operațiune împotriva TeheranuluiActualitate · 9 noiembrie 2026