Din 2014 conduce compania care furnizează soluții pentru afaceri în cloud pentru mediul de business din România
Costin Matache conduce, din iunie 2014, compania Ymens, care furnizează soluții pentru afaceri în cloud pentru mediul de business din România, pe o piață aflată încă la început, dar cu mult potențial de creștere, cu o rată estimată peste nivelul…
Costin Matache conduce, din iunie 2014, compania Ymens, care furnizează soluții pentru afaceri în cloud pentru mediul de business din România, pe o piață aflată încă la început, dar cu mult potențial de creștere, cu o rată estimată peste nivelul industriei de IT în ansamblu.
Până în 2017, toate companiile din segmentul enterprise din România vor utiliza soluții din cloud într-o formă sau alta, conform unui studiu realizat de CIO Council. În segmentul IMM-urilor, evoluția este încă relativ timidă, însă aproximativ 12-15% dintre firmele mici și mijlocii din România folosesc în prezent cel puțin o soluție cloud de tip software as a service (SaaS), conform datelor din Carta Albă a IMM-urilor publicată de Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România în 2014.
Costin Matache este responsabil de dezvoltarea strategică și operațională a Ymens și are o experiență de peste 13 ani în industria IT, deținând poziții cheie de management în multinaționale precum IBM sau ING România. Înainte de a prelua conducerea Ymens, și-a dezvoltat cariera în cadrul IBM România, unde a evoluat timp de 7 ani în diferite poziții de management la nivel local și regional, de la core consulting leader sau global business services leader până la poziția de application management services leader pentru Europa de Sud-Est.
Este specializat în business development, elaborare și implementare de strategii complexe, planificare strategică, managementul eficient al resurselor și optimizarea operațională. Costin Matache este absolvent al Facultății de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori din cadrul Academiei de Studii Economice București.
-
Preşedintele României, Nicuşor Dan, despre proiectul Via Transilvanica: „Dacă e să am o opinie despre proiectul ăsta, lucrul mai important este că uneşte oamenii. Noi nu prea ne cunoaştem unii pe alţii şi din cauza asta gândim în clişee unii despre alţii şi despre noi ca societate”Actualitate · 19 septembrie 2026
-
Nicuşor Dan, apel la echilibru: Dacă citim presa, pare că suntem în preajma apocalipseiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Cum ar putea arăta România dacă agenţia de rating S&P decide pe 2 octombrie să arunce ţara în „junk” ? „Dobânzile la care se împrumută statul fac un salt la 8%, cursul creşte cu trei-patru procente” VIDEOActualitate · 19 septembrie 2026