Dilemă: se va folosi Trump de nevoia Europei de gaze pentru a întări SUA?
Se apropie iarna, vine frigul și Europa va avea nevoie de gaze naturale importate. Ziarul Financiar se întreabă dacă Donald Trump se va folosi de această vulnerabilitate pentru a face America din nou măreață.
În prima jumătate a acestui an, aproape jumătate din gazele naturale lichefiate importate de Uniunea Europeană au venit din SUA și doar 16% din Rusia. Ursula von der Leyen, șefa noii Comisii Europene, a sugerat că UE ar putea încerca să înlocuiască gazele rusești cu și mai multe importuri americane. Aceasta ar însemna o dependență mai mare pentru Uniune de energia exportată de SUA.
The Economist atrage atenția că cea mai mare parte a GNL exportate de companiile americane se duc în state care au surplus comercial cu SUA. Președintelui ales al americanilor, lui Donald Trump, nu îi plac surplusurile comerciale pe care alții le au cu țara sa. Va folosi acesta gazele ca armă sau ca levier pentru a reechilibra relațiile comerciale? Și dacă da, în ce fel?
Un război al gazelor pornit de viitorul lider de la Casa Albă este pe cale să înceapă, a scris în urmă cu câteva zile The Economist. Mai recent, Trump a făcut primele sale amenințări explicite cu suprataxarea importurilor, arma lui preferată pentru reducerea deficitelor comerciale. Țintele au fost Mexic, Canada și China. Pentru produsele chinezești, tarifele suplimentare sunt de 10%, iar pentru cele canadiene și mexicane de 25%.
Deciziile lui Trump încă nu au putere de lege, dar piețele au reacționat ca și cum amenințările sale vor fi urmate și de fapte. Monedele celor trei țări luate la țintă s-au depreciat. Acțiunile constructorilor auto europeni au scăzut, deși Europa a fost omisă de președintele republican. SUA sunt cel mai mare importator de bunuri din lume, în timp ce Mexic, China și Canada sunt principalii lor furnizori. Mexic, printre cei mai mari importatori de gaze naturale la nivel mondial, este dependent de gazele americane. Și China importă GNL din SUA, iar achizițiile au crescut cu 63% anul acesta, arată Bloomberg.
Există contracte de furnizare și pentru anul viitor. SUA sunt pe locul cinci ca sursă de import de GNL în China. Bloomberg crede că Trump poate pune în pericol aceste livrări dacă se ține de cuvânt cu suprataxarea importurilor din China, dar în sensul că Beijingul ar putea riposta prin taxarea suplimentară a importurilor de gaze americane. Pe de altă parte, China ar putea folosi statutul de importator de gaze ca atuu în negocieri, promițând că va cumpăra mai mult combustibil american pentru diminuarea excedentului comercial pe care-l are cu SUA în speranța că Trump va renunța la suprataxare. Așa a propus și Ursula von der Leyen. China, ca și UE, importă GNL și de la alte țări, mai ales din Orientul Mijlociu. China cumpără masiv de la Iran.
Însă Trump a fost la un pas de a aduce SUA în război cu Iranul în primul său mandat. Trump le-a promis americanilor că le va înjumătăți rapid facturile la energie. Industriei petrolului și gazelor i-a promis că o va ajuta să producă mai mult, inclusiv prin dereglementare și inversarea politicilor președintelui în funcție Joe Biden, care a înghețat licențele de export de GNL pentru industrie pe motive ce țin de protecția mediului. Fără aceste licențe, producătorii nu pot dezvolta proiecte noi pe termen lung. Un mod prin care gazele de pe piața internă a SUA se pot ieftini este supraproducția. În această situație se poate ajunge prin majorarea producției și limitarea exporturilor. Însă gazele ieftine îi descurajează și chiar îi împiedică pe producători să se dezvolte.
Reuters scrie că Trump și echipa lui pregătesc un plan cuprinzător prin care să fie majorate exporturile de gaze și producția de petrol. Informațiile vin din surse apropiate situației. Planul ar urma să fie prezentat în chiar prima zi a noului mandat al lui Trump, când acesta va declara urgență energetică pentru a accelera procedurile. În aceeași zi ar urma să fie prezentate și tarifele pe importurile canadiene, mexicane și chineze. Cei mai mulți analiști sunt de acord că venirea lui Trump la Casa Albă va aduce schimbări pe piețele internaționale ale gazelor naturale și petrolului.
Unii spun că politicile tarifare ale acestuia vor încetini creșterea economiei globale sau doar a câtorva econonomii, ceea ce se va traduce prin consum mai mic de combustibil și implicit prețuri mai mici. Alții atrag atenția asupra Iranului. Dacă SUA își vor intensifica presiunile asupra acestei țări și îi va limita accesul ca exportator la piața internațională de petrol și gaze, cotațiile pot crește. În acest caz, se creează mai mult loc pentru exportatorii americani. Între timp, Washingtonul a aplicat sancțiuni asupra băncii ruse Gazprombank, ceea ce ar putea însemna blocarea singurului mod în care clienții europeni ai Gazprom, monopolul rusesc al exporturilor de gaze, pot plăti pentru combustibilul importat din Rusia.
-
Cât de mult s-au chinuit doi corporatişti din România să îşi deschidă o afacere şi cum au reuşit să ajungă de la marfă luată pe datorie la afaceri de milioane de euro?Comerț · 19 septembrie 2026
-
Povestea tinerei care a combinat arta cu tehnologia şi a creat una dintre cele mai originale afaceri din RomâniaArta si societate · 19 septembrie 2026
-
Este sau nu este bine să îţi cumperi acum o locuinţă şi care este una dintre cele mai frecvente greşeli făcute de români atunci când vor să îşi cumpere o casă?Imobiliare · 19 septembrie 2026