Digitalizare, smart city? Poate doar glume bune. O primărie răspunde unei solicitări online trimițând un plic la redacție, prin poștă, ca să spună că, de fapt, nu poate răspunde
„Bună ziua! Numele meu este Alina Vasiliu și sunt jurnalist la Ziarul Financiar. Vă contactez cu o solicitare în vederea unui material la care lucrez, iar în acest sens aș avea nevoie de răspunsurile dumneavoastră la următoarele întrebări până cel…
„Bună ziua! Numele meu este Alina Vasiliu și sunt jurnalist la Ziarul Financiar. Vă contactez cu o solicitare în vederea unui material la care lucrez, iar în acest sens aș avea nevoie de răspunsurile dumneavoastră la următoarele întrebări până cel târziu VINERI, 12 APRILIE, vă rog.
• Câte cărți de identitate au fost emise în sectorul dumneavoastră în fiecare din ultimii cinci ani (2019-2023) pentru adrese noi, care nu existau anterior, în contextul dezvoltării imobiliare?
• Care sunt primele cinci astfel de adrese după numărul de cărți de identitate eliberate (stradă, număr)?
Aștept cu interes răspunsul dumneavoastră.
Mulțumesc.”
Este o solicitare pe care am trimis-o pe 8 aprilie 2024, prin email, către primăriile tuturor sectoarelor din București, ca parte a unui demers jurnalistic cu o bătaie mai lungă. În tumultul dezvoltării imobiliare, susținută într-o mare măsură de transformarea unor foste platforme industriale în blocuri de locuințe, numeroși locuitori din București s-au trezit în situația în care adresele lor nu sunt arondate niciunei școli. S-au ridicat blocuri cu mai multe numere și scări, dar de fapt întregul teren pe care îl împart are o singură adresă, cea a fostelor fabrici care funcționau cândva acolo.
Unul dintre efecte este faptul că acești cetățeni, în calitate de votanți, nu au nicio școală căreia să-i corespundă pentru a-și exercita drepturile electorale, așa că este chiar o curiozitate cum vor rezolva autoritățile această problemă.
Mai grav este însă că nici copiii acestor familii nu sunt arondați, iar provocarea constă în găsirea acelor grădinițe și școli la care să se poată înscrie. Ziarul Financiar lucrează la o investigație pe această temă, rezultatele urmând să fie publicate în perioada următoare.
Mai surprinzător decât bâlbâiala autorităților într-o astfel de problemă de natură birocratică este însă răspunsul primit de ZF la solicitarea enunțată mai sus. În 2024, în București, primăria unui sector – 5, mai exact – a răspuns la întrebările transmise online trimițând pe adresa redacției un plic cu o coală A4 printată, care, de fapt, transmite că nu poate pune la dispoziție informațiile solicitate.
„Ca urmare a adresei dumneavoastră, transmisă prin e-mail la data de 8.04.2024, prin care solicitați date statistice referitoare la numărul de cărți de identitate emise la nivelul Serviciului Evidența Populației Sector 5 în ultimii cinci ani (2019-2023) pentru adrese noi, precum și solicitarea primelor cinci adrese (domicilii care nu existau anterior), după numărul de cărți de identitate eliberate, vă informăm că instituția noastră nu deține aceste informații, astfel încât vă sugerăm să vă adresați Direcției Generale pentru Evidența Persoanelor”, se arată în răspunsul întocmit de Emilia Ghiță, semnat de directorul general Elena Dăncilă, semnat și ștampilat de administratorul public Iulian-Constantin Cârlogea.
În Bucureștiul anului 2024, în pragul unui nou rând de alegeri în care se promit iarăși digitalizări și comunități smart, reacția unei primării de sector la o solicitare primită online a fost să întocmească un răspuns în Word, să-l printeze, să-l introducă într-un plic și să-l trimită prin Poșta Română la adresa redacției de la care a primit întrebările.
Halucinant? Da, cu atât mai mult cu cât plicul nu conține documente care, să spunem, n-ar fi putut fi transmise altfel decât prin poștă, ci cuprinde, într-un paragraf, un răspuns care ne trimite la o altă instituție, într-un joc al paselor atât de clasic și de simplu pentru autoritățile locale.
Într-o țară în care digitalizarea sistemului public se mișcă în ritm de melc și cu poticneli la fiecare pas, aceasta este cea mai clară oglindă a dorinței instituțiilor de a îmbrățișa tehnologia. Deși parcă pare ușor forțat să mai numești utilizare a tehnologiei trimiterea unui email în 2024, când telefoanele pe care le purtăm cu toții în buzunare și genți pot face atâtea lucruri cândva de neimaginat.
Ce pretenții să mai putem avea, în aceste condiții, de la întreprinderi mici din domenii precum agricultură sau construcții, ale căror fondatori prea rar ajung să interacționeze cu un computer, pentru că munca lor de zi cu zi este pe câmp și pe șantiere, nu în birou, în fața ecranelor și a tastaturilor, unde își petrec zi de zi câte opt ore funcționarii din primării?
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene lansase anul trecut un program pentru finanțarea proiectelor de digitalizare pentru IMM-urile din afara domeniului IT, finanțat prin PNRR, cu scopul – evident – de a accelera digitalizarea acestor businessuri. Încetineala – notorie – cu care se mișcă instituțiile a făcut însă ca cei care aplicaseră să nu se mai califice acum pentru achiziționarea echipamentelor pe care le-au trecut în ofertele depuse inițial. De ce? Pentru că prețurile nu mai corespund, iar tehnologia este deja învechită. Calculatoarele trecute în oferte sunt acum de generație veche, au fost lansate altele între timp și, evident, la alte prețuri.
Acesta e gradul de prioritizare a digitalizării în România, acesta este exemplul pe care îl dau instituțiile locale cetățenilor. De pe strada Fabrica de Chibrituri nr. 9-11, în apropiere de Parcul Carol, acolo unde se află sediul Primăriei Sectorului 5, până pe Bulevardul Aviatorilor nr. 45, unde este redacția Ziarului Financiar, se ajunge cu mașina în 24 de minute la oră de vârf. Mai puțin, așadar, la o oră cu trafic redus. Un email ar fi ajuns însă în mai puțin de zece secunde. Răspunsul primăriei, transmis prin poștă, a ajuns la redacție pe 19 aprilie, la 11 zile de la primirea solicitării, în condițiile în care presupunerea este că redactarea lui nu a durat prea mult, ținând cont că nu cuprinde un răspuns concret la cele două întrebări.
Răspunsul de-a dreptul fascinant al Primăriei Sectorului 5 – nu prin conținut, ci prin formă – îmi amintește de o altă experiență care m-a redus la tăcere. În 2021, solicitând Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date (DEPABD) date privind evoluția anuală a numărului de persoane care și-au stabilit domiciliul în comuna Chiajna din 2000 încoace, reprezentanții DEPABD au ținut să precizeze că „tariful pentru furnizările de date care presupun exploatarea sistemului informatic central de evidență a persoanelor este de 120 de lei/ oră de exploatare, iar pentru obținerea situației de interes, durata de exploatare a sistemului informatic central de calcul este de 30 de minute. În situația în care mențineți interesul pentru transmiterea datelor statistice referitoare la numărul stabilirilor de domiciliu pe raza UAT Chiajna din 2000 până în prezent, în condițiile prezentate, DEPABD manifestă disponibilitatea de a extrage informațiile ulterior achitării contravalorii acestui serviciu (60 de lei)”, indicând totodată numărul de cont și solicitând dovada achitării, înainte de a demara căutarea datelor.
Într-o epocă în care digitalizarea este la degetul mic al celei mai mici companii și al fiecărui cetățean, răspunsul Direcției pentru Evidența Populației și Administrarea Bazelor de Date este din nou halucinant, mai ales în condițiile în care bazele de date sunt tocmai obiectul muncii acestei instituții.
Pentru curioși așadar, cam aici este nivelul digitalizării instituțiilor din România. Nici nu știu dacă merită să vrem să știm ce va urma.
-
A murit interlopul Viorel Oarză, găsit împuşcat într-o pădure de lângă IaşiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Ministrul de Finanţe, Alexandru Nazare, după reuniunea ECOFIN: România nu poate alege între consolidare şi creştere. Avem nevoie de amândouă. Trebuie să reducem cheltuielile ineficiente şi să organizăm mai bine marile servicii publice, dar trebuie în acelaşi timp să protejăm investiţiile, infrastructura, apărarea, energia şi conectarea economică a ţăriiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Ce spune Iulian Stanciu, investitor, despre dialogul dintre mediul de business şi cel al administraţiei de stat: „Avem nevoie de un dialog între nişte lumi care nu se întâlnesc în fiecare zi. Putem să identificăm probleme, oportunităţi, ne putem gândi împreună la soluţii”Actualitate · 19 septembrie 2026