Despre frică și alte nimicuri

Acasă mi-a fost frică de părinți, deși am avut cei mai buni părinți din lume: mi-era frică să nu fiu sub așteptarea lor. La școală mi-a fost frică de profesori. Când eu însumi am ajuns profesor mi-era frică de copii. Când mi-am mutat cariera și m-am făcut ziarist mi-a fost frică de angajator, de oamenii politici și de orice cuvânt pe care-l scriam.

De unde vine frica?

Am fost invitat odată să țin un scurt discurs la o instituție importantă, alături de alți mari barosani de prin bănci. Îmi tremurau dinții și mâinile de parcă aș fi mâncat dimineață un kilogram de heroină. Și nu mă mânca nimeni.

De unde vine frica?

Îi povestesc unei prietene ce mi s-a întâmplat și spune ea: „Am pățit așa ceva când am dat doctoratul (la o universitate din Olanda – nota mea). Deși știam că lucrarea mea este perfectă pentru că, oricum, susținerea ei este doar o ceremonie, nu-mi puteam stăpâni frica. M-am dus și mi-am luat o sticlă de Martini și am băut-o pe jumătate. Îmi pare rău că nu ai fost acolo să vezi ce fluentă în engleză eram”.

Cititi mai multe pe www.zf.ro