Despre cât de sexi mai putem fi
Declarația din această săptămână a directorului general al Tarom, Christian Edouard Heinzmann, care aprecia că, pentru investitori, compania pe care o conduce nu este prea sexi, poate fi extinsă, într-un fel sau altul, peste o bună parte din economie.
Rafinăria Arpechim s-ar putea dovedi prea puțin sexi pentru Petrom, care, în contextul unui profit record de aproape 900 de milioane de euro și a unei cifre de afaceri de 5,89 miliarde euro, și-a anunțat intenția de a demola rafinăria. Aceasta în condițiile în care compania nu va găsi un cumpărător, iar autoritățile se vor dovedi ineficiente în a administra situația Oltchim, combinatul care depinde în întregime de materia primă livrată de rafinăria Arpechim.
Patru combinate metalurgice – Ductil Steel, Mechel Câmpia Turzii, Mechel Târgoviște și Laminorul Brăila, alături de Mechel East Europe Metallurgical Division – au fost sexi de fix 52 de euro, adică suma pentru care firma Invest Nikarom din București le-a preluat de la grupul rus Mechel. Compania spune că tranzacția reprezintă un pas în implementarea strategiei Mechel de a dezvolta linii de producție cheie și de a renunța la activele care nu se încadrează în profilul de bază al grupului.
Grupul a anunțat că va ieși din sectorul producției de oțel din Europa, care produce pierderi constante atât în prezent, cât și în viitorul apropiat. “Având în vedere pierderea de 2,4 miliarde ruble planificată pentru activele din România în 2013, această tranzacție va avea un efect financiar simțitor pentru acționarii noștri. Fluxul de numerar astfel deblocat va fi utilizat pentru activitățile noastre operaționale, precum și pentru scăderea gradului de îndatorare al companiei.”
Întorcându-ne la Tarom, trebuie spus că au avut loc câteva întâlniri cu reprezentanții casei de brokeraj Swiss Capital, mandatați să găsească investitori interesați pentru preluarea a 20% din capitalul Tarom, dar că directorul general Christian Heinzmann nu a oferit amănunte. “Este atât de multă birocrație în această companie! Trebuie să semnăm mii de documente și avem această problemă cu necunoașterea limbii”, a spus Heinzmann. El a precizat că primul plan de management a fost respins de boardul companiei, fiind prea complicat, iar varianta revizuită va fi propusă la finele acestei săptămâni.
Sigur că și în cazul Arpechim, și în cazul Tarom, dar și în legătură cu activitatea combinatelor metalurgice primează aspectele și realitatea economică, iar acestea nu ne sunt, pur și simplu, favorabile. Pe de altă parte, capacitatea unei economii de a fi sexi nu se câștigă în ultima clipă.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026