Desenul pentru care doi bicicliști riscă ani grei de închisoare: Au scrijelit inscripții pe un sit UNESCO - FOTO
Doi sportivi care, în timpul unei curse montane, au făcut mai multe inscripții pe o stâncă din parcul arheologic Vale do Côa, sit din Portugalia aflat pe lista UNESCO, sunt pasibili de o amendă în valoare de 125 de mii de euro, arată rețeaua de radio TSF.
„Inscripțiile” au fost realizate de cei doi sportivi peste gravurile rupestre dinntr-o arie protejată prin lege. Procurorii au anunțat că fapta lor este pedepsită cu închisoare de la doi la opt ani, dar a fost formulată și o acțiune civilă împotriva gestului lor.
Procurorii i-au pus sub acuzare pe bicicliști pentru distrugere a gravurilor rupestre din Foz Côa.
Parcul Arheologic Valea Côa, din nordul Portugaliei, este clasificat drept patrimoniu mondial de UNESCO. Cele mai vechi desene rupestre din zonă sunt considerate ca datând dintr-o perioadă cu 22.000-20.000 de ani înaintea erei noastre.
Faptele s-au petrecut în timpul unui turneu de ciclism montan când, potrivit procurorului public din Guarda, cei doi inculpați se deplasau zona stâncilor din cadrul Centrului de artă rupestră Rock din Ribeira de Piscos și au scrijelit mai multe inscripții pe o piatră. Suprafața scrijelită de sportivi conținea deja inscripții considerate ”vestigii de o valoare incomensurabilă”.
Dacă judecătorul va da dreptate procurorilor, cei doi vor fi obligați să plătească 125.000 de euro pentru repararea stâncilor și pentru pagubele aduse sitului arheologic.
Foto: Beira.pt
-
Cât de mult s-au chinuit doi corporatişti din România să îşi deschidă o afacere şi cum au reuşit să ajungă de la marfă luată pe datorie la afaceri de milioane de euro?Comerț · 19 septembrie 2026
-
Povestea tinerei care a combinat arta cu tehnologia şi a creat una dintre cele mai originale afaceri din RomâniaArta si societate · 19 septembrie 2026
-
Este sau nu este bine să îţi cumperi acum o locuinţă şi care este una dintre cele mai frecvente greşeli făcute de români atunci când vor să îşi cumpere o casă?Imobiliare · 19 septembrie 2026