DESCOPERIRE inedită: Cel mai îndepărtat corp ceresc din Sistemul Solar, identificat de oamenii de știință
Astronomii au identificat cel mai îndepărtat obiect din Sistemul Solar, un corp ceresc format din gheață, situat la 15,5 miliarde de kilometri distanță de Soare.
Aflat la o distanță de trei ori mai îndepărtată de Soare decât Pluto, obiectul numit V774104 are un diametru între 500 și 1000 de kilometri. Cercetătorii urmează să-l studieze în continuare pentru a putea să stabilească forma sa și orbita pe care acesta o are.
Descoperirea a fost anunțată la cea de-a 47-a întâlnire anuală a Societății Astronomice Americane, Divizia Științe Planetare, transmite BBC.
Echipa care a descoperit obiectul a fost condusă de cercetătorii Scott Sheppard, de la Institutul de Știință de la Carnegie, și Chad Trujillo, de la Observatorul Gemini din Hawaii.
Marea întrebare în legătură cu obiecul nou descoperit este dacă orbita sa se deplasează în interior, spre Sistemul Solar, sau în exterior, așa cum se întâmplă cu obiectele cunoscute sub numele de 2012 VP113 și Sedna.
Aceste organisme se află în prezent mai aproape de Soare decât planeta pitică Eris, dar studiile arată că orbitele lor ajung mult mai departe în spațiu, ajungând la 66 și 140 de miliarde de kilometri distanță de centrul Sistemului Solar.
O explicație găsită de cercetători pentru orbitele atipice ale acestor corpuri celeste spune că traiectoriile lor au fost modificate de o planetă care a fost exclusă din Sistemul Solar la începuturile sale.
O altă explicație ar fi că aceste corupuri cerești provin dintr-o stea care a fost formată în același timp cu Soarele, în urmă cu 4,6 miliarde de ani.
Înainte de descoperirea lui V774104, cel mai îndepărtat obiect din Sistemul Solar era satelitul planetei Eris – Dysnomia, care are o orbită ce se deplasează între 5,7 și 14,6 miliarde de kilometri distanță de Soare.
-
Cât de mult s-au chinuit doi corporatişti din România să îşi deschidă o afacere şi cum au reuşit să ajungă de la marfă luată pe datorie la afaceri de milioane de euro?Comerț · 19 septembrie 2026
-
Povestea tinerei care a combinat arta cu tehnologia şi a creat una dintre cele mai originale afaceri din RomâniaArta si societate · 19 septembrie 2026
-
Este sau nu este bine să îţi cumperi acum o locuinţă şi care este una dintre cele mai frecvente greşeli făcute de români atunci când vor să îşi cumpere o casă?Imobiliare · 19 septembrie 2026