Versiunea completă
Actualitate

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu: Propun dezincriminarea abuzului în serviciu

Deputatul Cătălin Rădulescu a declarat, luni, înainte de ședința Comitetului Executiv PSD, că va propune dezincriminarea abuzului în serviciu, menționând că măsura ar fi similară cu prevederile altor state europene.

George Toader · 22 ianuarie 2018 · 1 min de citit

“În weekend am eliminat multe dintre amendamentele pe care le propusesem, am modificat multe dintre ele ca și formă. Am luat din celelalte state formele, le-am modificat un pic ca și formă și le voi propune în sensul asta. Abuzul în serviciu, propunerea mea o să fie să-l dezincriminam că în 90 % state este dezincriminat și nu are rost pragul”, a declarat Cătălin Rădulescu.

În ceea ce privește numele care vor face parte din noul cabinet, deputatul a spus că portofoliul de la justiție este al partenerilor de la ALDE.

“Toader este ministrul propus de ALDE, este postul ALDE și nu avem ce sa discutam aici”, a precizat Rădulescu, fiind întrebat dacă Tudorel Toader ar putea fi schimbat din funcția de ministru al Justiției.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Ce mai trebuie să citeşti