Deputatul Ion Diniță, cercetat sub control judiciar în dosarul lui Aristotel Căncescu
Deputatul PC Ion Diniță va fi cercetat sub control judiciar în dosarul șefului suspendat al Consiliului Județean (CJ) Brașov Aristotel Căncescu privind atribuirea ilegală a unor contracte de către autoritatea locală, au hotărât, joi, judecătorii instanței supreme.
Decizia nu este definitivă, putând fi contestată la aceeași instanță.
Procurorii DNA au cerut arestarea parlamentarului, după ce, săptămâna aceasta, au obținut avizul Camerei Deputaților în acest sens.
Deputatul PC Ion Diniță este cercetat pentru complicitate la abuz în serviciu și dare de mită în dosarul lui Aristotel Căncescu (PNL), după ce Consiliul Județean Brașov ar fi fost prejudiciat, în urma plăților nelegale făcute firmei parlamentarului, cu peste 7,6 milioane de euro.
În documente din dosar, obținute de MEDIAFAX, anchetatorii arată că SC Gotic SA, a deputatului Diniță, era una dintre firmele “de casă” ale CJ Brașov, “calitate” rezultată din numărul contractelor atribuite, modalitatea de atribuire, cu modificarea ulterioară a prețului, precum și din conținutul convorbirilor interceptate cu autorizarea instanței în cauză.
-
De la montaj video la inteligență artificială: pariul unui antreprenor român care vrea să cucerească o piață de miliarde de dolariBusiness Hi-Tech · 10 noiembrie 2026
-
Nina Irimia, Upscale Smart Consulting: Cât costă, de fapt, un grant de 1 milion de euroOpinii · 10 noiembrie 2026
-
Inflația din SUA accelerează peste așteptări în octombrie. Indicele prețurilor de consum a avansat cu 0,4% față de luna precedentă. Fed se pregătește de o nouă majorare a dobânzilorActualitate · 10 noiembrie 2026