Versiunea completă
Actualitate

Decizia SUA privind primirea sirienilor, criticată de organizații internaționale și de republicani

Decizia președintelui Statelor Unite, Barack Obama, de a primi 10.000 de refugiați sirieni este criticată atât de opoziția republicană, care evocă riscuri teroriste, cât și de organizații internaționale, care consideră insuficientă contribuția Statelor Unite.

Drăghici · 12 septembrie 2015 · 1 min de citit

Aproximativ patru milioane de oameni au fugit din Siria, iar sute de mii au ajuns în Europa. Pe fondul crizei din Uniunea Europeană, președintele SUA, Barack Obama, a anunțat primirea a 10.000 de imigranți suplimentari în cursul anului bugetar 2015-2016.

“Criza refugiaților nu este doar o problemă europeană, este una a întregii lumi, avem obligații”, argumentat Obama.

Însă organizațiile internaționale consideră insuficientă contribuția Statelor Unite.

“Există o nevoie disperată de ajutor care nu este onorată”, a reacționat David Miliband, președintele Comitetului Internațional de Salvare (IRC).

“Cifra de 10.000 de refugiați este dezolantă, pentru că nu este proporțională cu amploarea problemei; este necesară o reacție globală mai eficientă”, a adăugat David Miliband, potrivit CBS News.

Pe de altă parte, opoziția republicană din Statele Unite atrage atenția că printre imigranți s-ar putea număra teroriști.

“Problema este că principalul nostru obiectiv trebuie să fie protejarea Statelor Unite”, a declarat congresmanul republican Peter King.

“Știu că grupul terorist Stat Islamic va încerca să infiltreze membri printre refugiați, existând riscul de a intra teroriști în Statele Unite”, a spus King.

În replică, Președinția Statelor Unite a dat asigurări că vor fi respectate standardele de securitate.

Ce mai trebuie să citeşti