Decizia drastică luată Tom Cruise în legătură cu filmările pentru Mission Impossible 8
Actorul, invitat la evenimentul din 6 mai, a cerut să nu fie filmat niciun cadru pe cerul Londrei în acel weekend, când va fi încoronat Regele Charles al III-lea. Tom Cruise, invitat la încoronarea Regelui Charles al III-lea, eveniment programat…
Actorul, invitat la evenimentul din 6 mai, a cerut să nu fie filmat niciun cadru pe cerul Londrei în acel weekend, când va fi încoronat Regele Charles al III-lea.
Tom Cruise, invitat la încoronarea Regelui Charles al III-lea, eveniment programat pentru 6 mai, a ordonat echipei sale să blocheze filmările „Mission Impossible 8”, pentru a nu tulbura solemnitatea evenimentului.
Tabloidul The Sun spune că Tom Cruise, de când s-a mutat în Anglia, a făcut totul pentru a se strecura în familia regală. Și a reușit. Suficient pentru a participa la sărbătorile pentru Jubileul Reginei Elisabeta, în 2022.
Pe scurt, Tom Cruise este înnebunit după familia regală și – după cum a raportat The Sun – de îndată ce a primit invitația la ceremonia de pe 6 mai, a decis că în acele două zile de sărbători nu se va lucra la „Misiune imposibilă 8”.
Tabloidul englez mai scrie: „Tom le-a spus producătorilor filmului să înceteze filmările în weekendul încoronării. Acest lucru i-a șocat pe unii din interior”.
-
Un președinte sărac. Președintele Nicușor Dan, executat silit de Primăria Predeal pentru neplata impozitelor localeActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Încep schimbările de top management la Flanco, retailer elecroIT cumpărat de grecii de la PPC? A doua mutare în nici o lunăActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Scandalul de spionaj de la Nvidia lovește puternic pe bursă. Acțiunile gigantului AI se prăbușesc cu până la 6%, iar investitorii se tem pentru viitorul lui Jensen HuangActualitate · 9 noiembrie 2026