De vineri, indicatorul privind cazurile de Covid se calculează altfel
Începând de vineri, indicatorul privind cazurile de Covid se calculează altfel. În calcul vor fi incluse și focarele. Prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu, susține că vor fi afectate localitățile mici. Vlad Voiculescu spunea că se schimbă modul în care se calculează…
Începând de vineri, indicatorul privind cazurile de Covid se calculează altfel. În calcul vor fi incluse și focarele. Prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu, susține că vor fi afectate localitățile mici.
Vlad Voiculescu spunea că se schimbă modul în care se calculează indicatorul infecțiilor cu noul coronavirus și se aplică „noi reguli”.
Astfel, vor fi incluse și focarele.
Noul calcul corespunde standardelor internaționale, spunea ministrul Sănătății: „Regulile rămân exact aceleași, indicatorul se calculează un pic diferit”.
Prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu, spunea că odată cu aplicarea acestei noi metode de calcul orașele mari, cum este Capitala, sunt prea puțin afectate.
„Fără aceste focare incidența ar fi fost (în București – n.r. ) de 2,40 fără focare astăzi (joi – n.r.). Cu focare este 2,42, așadar o diferență de doar 0,02 la mie. În mai mare măsură, aritmetic, vor fi afectate de modul acesta de calcul localitățile mici, unde există, de exemplu, un centru rezidențial și evident acolo dacă apar 50 – 60 de cazuri pozitive se poate dubla numărul de cazuri pozitive din localitatea respectivă și indicele să crească foarte mult. Pentru municipiul București, această nouă modalitate de calcul spun că nu afectează”, a spus Berbeceanu la Antena 3.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026