De ținut minte. Cifrele săptămânii
65% - cu atât s-ar deprecia noua monedă grecească față de euro dacă Grecia ar ieși din zona euro, conform estimărilor National Bank of Greece, în timp ce inflația ar crește de la 2% la 30%
6,3%
scumpirea energiei electrice pentru consumatorii casnici din UE în a doua jumătate a lui 2011 față de aceeași perioadă din 2010, în timp ce gazele naturale s-au scumpit cu 12,6%
56,6%
nivelul impozitului pe venit în Suedia în 2012, cel mai mare din UE, în timp ce nivelul cel mai înalt al TVA este consemnat în Ungaria (27%), iar cel mai mare impozit pe profitul companiilor se practică în Franța (36,1%)
13,9%
creșterea creditului neguvernamental în valută în aprilie 2012 față de aprilie 2011, în timp ce creșterea creditului în lei a fost de numai 3,3%, trasă în jos de evoluția creditelor pentru populație, care au scăzut cu 2,3%
9,8%
scăderea vânzărilor de retail în Spania în aprilie față de aceeași lună a anului trecut, cea mai abruptă scădere din 2004 încoace, de când sunt difuzate aceste statistici
2,4%
inflația în zona euro în luna mai, în scădere cu 0,2% față de luna precedentă
-
Vești bune pentru șoferi: Ce nouă categorie de vehicule ar putea conduce dacă dețin un permis auto categoria BActualitate · 8 noiembrie 2026
-
La ce renunță românii din cauza prețurilor prea mari. Răspunsul lui Tudor Manea, șeful eMag Group, cel mai mare retailer online din țară VIDEOActualitate · 8 noiembrie 2026
-
Statisticile spun că ar trebui să fim mulțumiți de prețuri, realitatea de la raft e alta. De ce viața pare din ce în ce mai scumpă în România. „Putem să avem zone foarte ieftine, dar și zone unde prețurile sunt foarte ridicate” VIDEOActualitate · 8 noiembrie 2026