De la viață pe stradă la conducerea uneia dintre cele mai mari companii din lume
Înainte de a fi considerat un cartier bun, Lower East Side din Manhatan era recunoscut ca zonă defavorizată. Aici s-a născut Ursula Burns, CEO al corporației Xerox, prima femeie afro-americană aflată la conducerea unei companii din Fortune 500.
Ursula Burns s-a născut și a copilărit într-o locuință socială, alături mama și cei doi frați. Mama sa lucra într-un centru de zi pentru a-și putea permite să o trimită pe Ursula la școala catolică. Deși erau foarte săraci, mama sa era foarte optimistă, fiind primul îndrumător al Ursulei și primul om care a crezut în ea. Nu de puține ori aceasta le spunea copiilor săi că important nu este locul unde te naști sau locuiești, ci ceea ce poți să faci, povesește Ursula, azi în vârstă de 59 de ani.
Iar pentru că își dorea să-și depășească condiția, Ursula a ales să devină un inginer mecanic și să studieze la Universitatea din New York. Prin cadrul unui program de practică la facultate a ajuns să fie intern la Xerox, compania alături de care a rămas până în prezent.
În prezent este CEO si președinta Xerox, prima femeie afro-americană ce conduce o companie din Fortune 500. Ea a reușit să trasnforme o companie cunoscută doar pentru copii de hârtie într-o afacere profitabilă și viabilă. În 2015 a adus venituri de circa 18 miliarde de dolari companiei.
-
A început COP31, arena unde națiunile lumii caută soluții pentru a lupta cu încălzirea globală. Turcia, țara gazdă, insistă pe electrificare și gaze naturale și vrea să devină hub energetic regionalActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026