De ce să plătești cu cardul la cumpărături
În perioada 1 septembrie – 23 octombrie, timp de opt săptămâni, MasterCard Europe derulează o campanie de încurajare a plăților cu cardul în cele 4 lanțuri principale de hipermarketuri din România. Valoarea totală a premiilor este de peste 600.000 lei.
Împreună cu hipermarketurile Carrefour, Real, Cora și Auchan, MasterCard Europe desfășoară în perioada 1 septembrie – 23 octombrie campania “Păstrează loc în portofel pentru ceea ce contează cu adevărat”.
Promoția se adresează tuturor posesorilor de carduri MasterCard sau Maestro, aceștia fiind încurajați să își utilizeze cardul pentru cumpărăturile săptămânale, în 42 de hipermarketuri din 13 mari orașe: București, Brașov, Cluj, Iași, Constanța, Pitești, Ploiești, Suceava, Târgu-Mureș, Timișoara, Baia-Mare, Drobeta și Sibiu.
“Din 2001 și până în momentul de față, campanile desfășurate au reușit să determine o creștere a numărului tranzacțiilor cu carduri la comercianți și să schimbe comportamentul românilor, care erau obișnuiți cu noțiunea de cash”, spune Denisa Mateescu, General Manager pentru România și Regiunea Balcanilor, MasterCard Europe. La sfârșitul trimestrului al doilea erau 113.100 de POS-uri în întreaga țară.
Cum funționează campania? La intrarea în hipermarket clienții primesc flyere ce detaliază pașii de urmat. După plata cumpărăturilor cu orice card MasterCard sau Maestro, indiferent de sumă sau de banca emitentă, vor primi, fie de la casierie, fie direct de la standul de promoție, câte un card din carton. La stand vor fi invitați să apropie cardul din carton de un dispozitiv ce imită un POS și care este conectat la un laptop. Imediat, pe ecranul laptopului va apărea un mesaj care îi va informa dacă și ce au câștigat.
Este al treilea an consecutive în care Mastercard desfășoară o asemenea campanie. Anul acesta sunt puse în joc peste 85.000 de premii, sunt implicați 600 de promoteri implicați, iar conceptul creative a fost dezvoltat de agenția McCann Erickson.
Premiile, gândite pentru a sublinia conceptul de familie, cuprind seturi de jocuri, albume foto și seturi de magneți de frigider, toate fiind oferite pe loc. Premiul cel mare constă în suma de 1.000 de lei, ce va fi virată direct pe cardul câștigătorului. Există 168 de mari premii, câte 4 în fiecare dintre cele 42 de magazine participante. Valoarea totală a premiilor este de 634.752,64 lei.
Promoția se derulează în 14 magazine Carrefour, 14 magazine Real, 7 magazine Cora și 7 magazine Auchan din toată țara, de joi până duminică.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026