De ce nu este gata A3 București-Ploiești în decembrie
Diferențe mari între gradul de finalizare de la o porțiune la alta, exproprieri care trebuie realizate, multe poduri încă departe de a fi terminate alături de kilometri întregi pe care abia se lucrează la fundație și nu la asfaltare, cam așa arată șantierul autostrăzii A3 București - Ploiești, vizitat de ZF la finele săptămânii trecute. Deși în decembrie cei 62 de kilometri ai autostrăzii A3 treb…
ZF s-a angajat să scoată la raport autostrăzile construite și să urmărească îndeaproape lucrările. Din acest motiv, săptămâna trecută am încercat să parcurgem integral autostrada, de la intrarea de pe centura Capitalei până la ieșirea pe centura de vest a Ploieștiului. Cu toate că autostrada la care se lucrează de aproape patru ani era programată pentru a fi inaugurată în luna decembrie, nici măcar cu o lună înainte de termenul-limită aceasta nu poate fi parcursă deoarece multe poduri și podețe nu sunt finalizate decât într-un procent scăzut, iar pe multe porțiuni încă se lucrează la fundații. În plus, conexiunea dintre A3 și centura Ploieștiului nu poate fi realizată deoarece nu sunt gata exproprierile și implicit rondul unde se vor intersecta cele două nu poate fi construit. Astfel, singura posibilitate de a parcurge autostrada (aproape) integral a fost la volanul unei camionete 4×4 – în acest caz, un Volkswagen Amarok echipat special cu anvelope pe off-road, anumite porțiuni fiind prea dificile chiar și pentru un SUV.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026