De ce a apărut inflația? Ce spune directorul ING Bank responsabil de creditarea companiilor mari
România și alte țări se confruntă acum cu inflație pentru că în pandemie s-a întrerupt economia dar, în același timp, nu s-au creat capacități de producție noi, spune Florin Ilie, Deputy CEO, Head of Wholesale Banking, ING Romania. ”După ce…
România și alte țări se confruntă acum cu inflație pentru că în pandemie s-a întrerupt economia dar, în același timp, nu s-au creat capacități de producție noi, spune Florin Ilie, Deputy CEO, Head of Wholesale Banking, ING Romania.
”După ce am scăpat din pandemie, lumea a început să cheltuie din nou și a fost o presiune a cererii foarte mare, pentru o ofertă care este încă gripată. Nu doar blocată în anumite puncte, ci este o lipsă de ofertă pe anumite zone”.
În opinia lui, economia va stagna în a doua parte a anului, după creșterile din S1.
”Există expectativă, mai ales pe zona de investiții. Este o decelerare foarte inegal distribuită pe sectoare. A fost cerere mare pe bunuri de folosință îndelungată, acum a scăzut și vedem o creștere pe servicii. Aceste creșteri sunt inegal distribuite în economie, în diferite momente”.
Managerul ING Bank nu vede o problemă pe zona de finanțare și nici nu crede că firmele mari vor avea probleme la modul general, ci doar punctual.
El remarcă totuși o schimbare interesant față de criza din 2008-2009 în ceea ce privește atitudinea față de moneda națională.
”Este de văzut cum evoluează finanțarea în lei față de euro, pentru că se schimbă mult lichiditatea pe monedă. Lichiditatea pe lei e mai scumpă, iar cea pe euro a crescut. Raportul la depozite lei/euro este mult mai strâns acum. Dacă ne uităm la 2008-2009, lucrurile sunt complet inversate. E ceva neobișnuit pentru noi și este posibil ca accesibilitatea pe monedă să fie diferită, cel puțin pe termen scurt”, a mai spus Florin Ilie în cadrul ZF Bankers Summit 2022.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026