David Cameron susține că Marea Britanie nu vrea să întoarcă spatele Europei
Marea Britanie nu vrea să întoarcă spatele Europei, "ci dimpotrivă", a declarat, joi, la Davos premierul britanic David Cameron, la o zi după discursul controversat privind UE, în fața a zeci de directori și oficiali politici.
“Nu este vorba despre a întoarce spatele Europei, ci dimpotrivă. Este vorba de a ajunge la o Europă mai competitivă, mai deschisă și mai flexibilă și de a asigura locul Marii Britanii în interiorul său”, a declarat Cameron în cadrul celui de-al 43-lea Forum Economic Mondial (WEF).
Premierul britanic a explicat că vrea “să negocieze un nou acord” cu Uniunea Europeană, “care să funcționeze pentru Marea Britanie” și care să fie acceptat de cetățenii britanici.
“Nu este bine doar pentru Marea Britanie, ci este necesar și pentru Europa”, a subliniat el.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Aplicație de învățare personalizată pentru viitorii mediciBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Sergiu Manea, CEO, BCR: „Banii mei i-aș investi în crearea unui nou ecosistem de învățământ”. De ce viitorul afacerilor depinde de oamenii care știu să orchestreze tehnologia?Servicii financiare · 8 noiembrie 2026
-
Un teatru renăscut din materiale recuperatePanorama · 8 noiembrie 2026