David apără creșterea normei didactice: În condiții de criză fiscal-bugetare a devenit o necesitate
Ministrul Educației, Daniel David, a apărat luni decizia de majorare a normei didactice cu două ore pe săptămână, susținând că această măsură a fost impusă de constrângerile bugetare și că a adus beneficii sistemului educațional.
„Dacă erau condiții de normalitate și începeam reformele QX, aș fi început cu această reformă, vă spun direct și am spus public. Nu reprezentase pentru mine o prioritate. În condiții de criză fiscal-bugetare, creșterea normei didactice cu cele două ore a devenit o necesitate. Nimeni nu și-a dorit-o, fiindcă niciun ministru nu vrea să se contreze cu oamenii din sistem”, a declarat David în ședința Senatului.
Ministrul a prezentat date comparative din țări europene pentru a justifica măsura: „Franța, 22 ore. Spania, 21. Irlanda, 22. Da, există și acele exemple pe care le-ați dat. Turcia, Bulgaria, Polonia, cu număr de sub 18 ore. Le avem și Ungaria, cu 26. N-am ieșit din niște repere ale OECD și ale Uniunii Europene”.
David a evidențiat că măsura a permis implementarea unui program de învățare remedială în învățământul primar, pentru care nu existau anterior fonduri suficiente.
„Ca urmare a acestui program, copiii noștri în zona învățământului primar vor avea acces la un program de învățare remedială, acele două ore de învățare remedială pentru învățători. O să-i ajute pe copii să consolideze lucrurile învățate, să corecteze competențele pe care ar fi trebuit să le învețe, dar nu le-au învățat, să utilizeze competențele la viața de zi cu zi și să le dezvolte pentru performanță”, a explicat ministrul.
Ministrul a subliniat că „91,6% dintre titularii și-au mărit norma în aceleași unități școlare. N-au trebuit să meargă în șase, șapte sau opt. Mai mult, în cazul celorlalți, 1,4%, aveam o reglementare prin ordin de ministru în care, dacă norma este deja fragmentată cu trei sau mai multe unități școlare, nu o fragmentezi”.
Declarațiile au fost făcute în contextul în care Senatul dezbate o moțiune simplă prin care sunt contestate politicile Guvernului în domeniul educației, depusă de liderul grupului senatorial AUR, Petrișor Peiu, și semnată de 38 de senatori din opoziție.
-
A murit interlopul Viorel Oarză, găsit împuşcat într-o pădure de lângă IaşiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Ministrul de Finanţe, Alexandru Nazare, după reuniunea ECOFIN: România nu poate alege între consolidare şi creştere. Avem nevoie de amândouă. Trebuie să reducem cheltuielile ineficiente şi să organizăm mai bine marile servicii publice, dar trebuie în acelaşi timp să protejăm investiţiile, infrastructura, apărarea, energia şi conectarea economică a ţăriiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Ce spune Iulian Stanciu, investitor, despre dialogul dintre mediul de business şi cel al administraţiei de stat: „Avem nevoie de un dialog între nişte lumi care nu se întâlnesc în fiecare zi. Putem să identificăm probleme, oportunităţi, ne putem gândi împreună la soluţii”Actualitate · 19 septembrie 2026