Daniel Funeriu, mesaj pentru Principesa Margareta: Cucoană, nu ați făcut nimic pentru Săvârșin
Fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu, o critică pe Principesa Margareta, reproșându-i că nu a făcut nimic pentru Săvârșin " în afară de a-i exploata frumusețile" și îi recomandă ca,înainte să aibă grija românilor,să-i plătească în mod corect pe oamenii care lucrează acolo pentru Casa Regală.
“Nu cred că sunt în situația lipsei de respect față de memoria lui Mihai I dacă îi spun acestei cucoane, Margareta, să se oprească. O spun în calitate de copil al Săvârșinului care și-a început școala în curtea reședinței regale din Săvârșin, care a bătut mingea pe terenul de fotbal al Regelui, care mergea zilnic la școală pe drumul dinspre gară făcut de acesta, care hrănea veverițele din curtea reședinței și se ascundea printre stejarii de acolo.
Și care încă de la 6 ani avea pentru Rege un soi de pioșenie infantilă: așa cum spuneau bătrânii din sat eu eram sigur că va reveni și ne va face bine. Cucoană: nu ați făcut nimic pentru Săvârșin în afară de a-i exploata frumusețile, iar înainte să ai grija românilor, ai grijă de superbii platani din jurul reședinței de la Săvârșin, fă bine și plătește cât de cât corect oamenii care lucrează pentru voi acolo…”, a scris, pe pagina sa de Facebook, Daniel Funeriu.
-
Cum vrea să evalueze Adrian Nica, președinte al ANAF, companiile în funcție de riscul fiscalActualitate · 11 noiembrie 2026
-
Digi Romania, achitată definitiv în dosarul DNA al drepturilor TV pentru Liga 1Actualitate · 11 noiembrie 2026
-
Bursă. Salt Bank debutează oficial ca participant la Bursa de Valori și le permite celor aproape 1 milion de clienți să cumpere și să vândă acțiuni. Robert Anghel, CEO: De pe canapea, de pe metrou, de oriundeActualitate · 11 noiembrie 2026