Daniel Constantin: Consultanții pentru proiecte agricole vor fi acreditați, ca să nu "amăgească" fermierii
Consultanții pentru proiecte agricole vor fi acreditați în acest an, pentru că foarte mulți își făceau astfel de firme și "amăgeau" fermierii mici, care ajungeau să plătească mai mult, a declarat agenției MEDIAFAX ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.
“În luna mai vom avea 150 de milioane de euro, prima sesiune – suntem primul minister care deschide pachetul financiar 2014-2020. Avem câteva priorități, și anume investiții în utilajele agricole, investiții în fermele de reproducție, fermele de creștere, dar și fermele de familie. Vom da pentru toți fermierii mici, cei care nu au posibilitatea și care probabil că au fost și amăgiți la un moment dat de consultanți, vom da posibilitatea să aibă acces la proiecte tip, care pe lângă că sunt puse gratuit la dispoziție vor beneficia și de o garantare pentru cofinanțare de 80%”, a spus ministrul.
El a arătat că fermierii au fost “amăgiți” câteodată de consultanți și au suportat costuri mari.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Florin Talpeș, la 25 de ani de Bitdefender: „La început era ideea asta că putem. Nu știam ce vrem, unde vrem să ajungem, dar era o stare de spirit”Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Ce s-a întâmplat după ce un șef a decis să dea vinerea liberă angajaților? Veniturile au explodat cu 160%Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Trump spune că este „foarte puțin probabil” să reia războiul cu Iranul, dacă negocierile avansează, dar amenință că poate lovi 38 de poduri într-o oră. SUA mențin blocada navală și lansează o nouă operațiune împotriva TeheranuluiActualitate · 9 noiembrie 2026