Danemarca ia o decize radicală privind acordarea cetățeniei
Autoritățile daneze au anunțat joi că au decis să nu mai acorde cetățenie copiilor născuți în străinătate din părinți islamiști, potrivit France 24.
Potrivit deciziei, copiii cetățenilor danezi care au mers să lupte alături de grupări teroriste în Siria sau în alte regiuni nu vor mai primi automat cetățenie daneză ca până în prezent. “Contrar regulilor actuale, copiii care se vor naște în regiunile interzise danezilor nu vor mai primi automat cetățenia daneză”, a anunțat Ministerul pentru Imigrație într-un comunicat.
“Având în vedere că părinții lor au întors spatele Danemarcei, nu există niciun motiv ca acești copii să devină cetățeni danezi”, a declarat ministrul danez al Imigrației, Inger Stojberg.
Propunerea va trebui să primească și votul Parlamentului. Până în acest moment nu a fost stabilită o dată exactă pentru dezbatere, dar analiștii se așteaptă ca proiectul să fie aprobat.
Instanțele daneze au condamnat până în prezent 13 persoane care s-au alăturat sau au încercat să se alăture unei organizații teroriste. Astfel de fapte sunt ilegale în Danemarca începând cu anul 2016. Nouă dintre cele 13 persoane au rămas fără cetățenie și au fost expulzate, în timp ce pentru restul condamnaților nu s-a putut lua măsura retragerii naționalității întrucât aceștia nu dețineau dublă cetățenie.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026