Dăncilă, acuzații la adresa lui Toader: Nu am văzut textul ordonanței pe niciuna dintre cele două subiecte din justiție
Premierul Viorica Dăncilă a declarat luni că nu a văzut textul niciunei ordonanțe de urgență în domeniul Justiției, contrar afirmațiilor lui Tudorel Toader care spunea că le-a transmis, dar oportunitatea emiterii lor nu este la nivel de ministru al Justiției.
“Nu am văzut textul ordonanței pe niciuna dintre cele două subiecte”, a spus premierul Viorica Dăncilă.
Declarația vine după ce Tudorel Toader a afirmat săptămna trecută, la dezbaterea moțiunii simple pe Justiție, că a transmis mai departe textele ordonanțelor.
„Proiectul de Ordonanță pentru modificarea Codului penal în acord cu deciziile CCR și transpunerea diretivei privind confiscarea extinsă a fost trimis în iulie pe 17 de la Guvern la Parlament. Între timp, proiectul de ordonanță a fost actualizat, adică îmbunătățit și cu alte soluții ce fuseseră neconstituționale. (…) Eu ca ministru – împreună cu colegii mei de la direcția de elaborare – redactăm proiectele. Și le-am redactat, v-am spus. Dar momentul, oportunitatea promovării proiectului de ordonanță sau de lege nu este în sarcina mea. (…) Oportunitatea nu e a mea ca ministru al Justiției”, a spus Tudorel Toader.
-
Cum vrea să evalueze Adrian Nica, președinte al ANAF, companiile în funcție de riscul fiscalActualitate · 11 noiembrie 2026
-
Digi Romania, achitată definitiv în dosarul DNA al drepturilor TV pentru Liga 1Actualitate · 11 noiembrie 2026
-
Bursă. Salt Bank debutează oficial ca participant la Bursa de Valori și le permite celor aproape 1 milion de clienți să cumpere și să vândă acțiuni. Robert Anghel, CEO: De pe canapea, de pe metrou, de oriundeActualitate · 11 noiembrie 2026