Daea face lumină în cazul "Alege Oaia": Din program s-a înțeles că e bine să mâncăm tot ce produce oaia
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a afirmat, miercuri, într-o conferință de presă, că este mulțumit de programul "Alege oaia", lansat în octombrie 2017, făcând și un apel la oameni să continue și anul acesta să consume tot ce produce oaia.
“Eu n-am variante la «Alege oaia». Înseamnă că s-a înțeles din acest program că e bine să mâncăm tot ce produce oaia. Produce brânză? E bine s-o mâncăm, de altfel seara și să n-o criticăm în fiecare zi de dimineață. Produce lână? Să luăm un pulover pe noi că ne ține bine, ne încălzește. Dacă anul acesta, și sunt convins că le produce pe toate și le valorificăm noi pe toate, consumându-le noi în primul rând, este un succes al programului «Alege oaia» și este și un succes, în varianta dumitale (a jurnalistului – n.r.), «Alege mielul»”, a explicat ministrul Agriculturii, răspunzând la o întrebare despre oferta de pe piață de miei în perioada sărbătorile pascale de la începutul lunii aprilie.
În cadrul aceleiași conferințe, Petre Daea a mai anunțat că perioada în care fermierii pot depune cererile pentru a primi subvențiile de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (1 martie-15 mai) nu va fi prelungită. El a făcut apel la primarii din România să ofere sprijin fermierilor în depunerea cererilor. De asemenea, el a adăugat că România ar putea absorbi peste 4,1 miliarde de euro din fonduri europene, prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2020.
Citiți mai multe pe www.mediafax.ro
-
A început COP31, arena unde națiunile lumii caută soluții pentru a lupta cu încălzirea globală. Turcia, țara gazdă, insistă pe electrificare și gaze naturale și vrea să devină hub energetic regionalActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026