Dacă vrei să-l faci pe Dumnezeu să râdă, povestește-i de planurile tale

Singurul fel în care putem progresa este prin experiența eșecului. Văd aceeași situație și în România, iar în opinia mea alegerile prezidențiale sunt o pierdere de vreme. Nimic nu se va întâmpla nici înainte și nici după alegeri“, a spus Steen Jakobsen la un eveniment organizat de Business Magazin. El spune că nici măcar nu contează cine va fi ales în România și nu va conta nici din punct de vedere politic, nici economic. Inabilitatea mediului politic de a schimba lucrurile este de fapt motivul pentru situația economică și nivelul uriaș al îndatorării statelor. Singurul mod prin care țările vor evolua, nu numai România, ci de-a lungul întregii lumi, este prin eșec, pentru că, spune Jakobsen, niciun politician nu va recunoaște că a greșit, ci cu toții vor continua prin a nu face nimic și a juca un joc numit „pretinde și extinde“. Vor pretinde că sunt credibili și că au un plan și își vor extinde cât pot de mult mandatele.

ASTA ESTE A POLITICULUI.

Cartea Ariannei Huffington nu m-a dat pe spate, dar vine cu o ofertă decentă: este vorba despre adoptarea unei a treia unități de măsură a succesului, pe lângă cele două deja existente – bani și putere; a treia metrică este clădită pe patru fundamente – „bunăstare, înțelepciune, miracol și dăruire“. „Atenția noastră s-a concentrat asupra modului în care putem face mulți bani, asupra modului în care ne cumpărăm o casă mare și asupra modului în care putem avansa cât mai sus în carieră. În timp, în momentul de față, succesul, banii și puterea au devenit practic sinonime în mintea multora“, spune Huffington. Arianna Huffington ne propune o abordare New Age, posibilă pe fundamentul sutelor de milioane de dolari pe care le-a luat pentru The Huffington Post, dar mai greu de aplicat pe malurile sărace ale Dâmboviței.

ASTA ESTE A VULGULUI.

Între cele două aș pune, simplu, o spunere de-a lui Woody Allen, cred, ceva de genul „Dacă vrei să-l faci pe Dumnezeu să râdă, povestește-i de planurile tale“. Asta prefațează bine ceva ce am scris în toamna anului 2008, un text care se chema „Vreau să vă doară“ și care se mula pe teoria lui Jakobsen cu eșecul – trebuie ca o criză să doară, astfel încât să știm cum este atunci când este într-adevăr rău. Plastic vorbind, mirosul grajdului ne va face să apreciem la justa valoare și să căutăm parfumul. Slăbiciunile noastre, mai accentuate decât ale altor nații, sunt generate tocmai de faptul că românul se bazează pe “a se descurca”, înainte de “a construi”, “a gândi”, “a munci”, “a respecta” sau “a fi respectat”. Crizele au fost multe în România, dar niciuna nu s-a împlinit, nu s-a finalizat pentru a genera și efecte pozitive. În 2011 constatam că nu s-a schimbat nimic, și cu atât mai mult în 2014, când răfuiala politică a ajuns să se poarte nu numai pentru fotoliul de la Cotroceni, ci pentru posturile ce se vor elibera „în cazul în care“. Mă rog, unii cred că pot înlocui „în cazul în care“ cu „sigur că va“.

În mijlocul vacarmului, stau oameni care își fac planuri; de vacanță, de carieră, de extindere a locuinței, pentru o viață mai bună sau mai liniștită. În lumea întreagă mulți au căzut în capcană, crezând că piețele se vor întoarce la indicatorii de dinaintea crizei. Lumea a luptat, risipind resurse imense, pentru reluarea expresiei „business as usual“, dar timpurile au devenit unusual.

România se va schimba, va consuma mai mult, vor veni investitori, antreprenorii vor porni afaceri. Dar de restul lumii, de bogăție, de Europa și de un mai bine colectiv ne va separa, mereu, un decalaj pe care suntem incapabili să-l depășim. Criza aceasta ne-ar fi putut ajuta să recuperăm o bucată bună, dacă ne-am fi jucat bine cărțile. Dar i-am povestit lui Dumnezeu de planurile noastre.

Ilustrez cu cel mai binevoitor Dumnezeu pe care îl cunosc, pictat de Michelangelo.