Daca a intrat Cehia, are loc si Turcia
Problema spinoasa a drepturilor omului ocupa majoritatea dezbaterilor despre Turcia; in schimb, performantele economice, desi notabile, au ramas aproape nediscutate.
Problema spinoasa a drepturilor omului ocupa majoritatea dezbaterilor despre Turcia; in schimb, performantele economice, desi notabile, au ramas aproape nediscutate.
Publicatiile aparute in ultima saptamana se refera cam in aceiasi termeni la chestiunea aderarii Turciei la Uniunea Europeana: disociind intre bunavointa oficiala afisata la Bruxelles fata de Ankara si rezerva, daca nu opozitia opiniei publice si a unor politicieni din tarile comunitare.
Revista franceza LExpress prefera sa abordeze situatia prin prisma ponderii criteriilor politice si a celor economice in balanta aderarii, constatand ca, daca problema spinoasa a drepturilor omului ocupa majoritatea dezbaterilor despre Turcia, performantele economice, desi notabile, au ramas aproape nediscutate. Economia turceasca s-a redresat dupa criza din 2001. Inflatia a fost redusa de la 70% la mai putin de 10%, cresterea PIB pentru acest an va depasi 5%, sectorul bancar a fost asanat, iar datoria publica a scazut de la 94% din PIB in 2001 la 65% in 2004.
Si, desi Turcia se situeaza inca departe in raport cu criteriile de la Maastricht sau de la Copenhaga, la fel ca si alte tari acceptate acum in valul de extindere de la 1 mai, are insa un mare avantaj fata de acestea: spre deosebire de tarile foste comuniste, in Turcia a existat capitalism in ultimele decenii, nefiind necesara o perioada de tranzitie la economia de piata. Daca a fost admisa Cehia, cu o experienta capitalista mult mai scurta, atunci cu atat mai mult ar trebui sa fie admisa Turcia, apreciaza Jerome Sgard, expert al Centrului de Studii Prospective (CEPII), autor al unui studiu despre economia turceasca. In plus, sustine expertul CEPII, nici la capitolul convergentei cu piata comunitara nu vor fi necesare eforturi deosebite, dat fiind ca Turcia are din 1996 tratat de uniune vamala cu UE.
Totusi, drumul integrarii economice are inca destule necunoscute. Posibilitatea unei noi crize financiare nu este exclusa, venitul mediu pe cap de locuitor este inca redus, chiar in raport cu Europa de Est, iar in agricultura lucreaza inca unul din trei turci. In sfarsit, poate mai amenintatoare decat toate celelalte este presiunea demografica: in fiecare an, Turcia trebuie sa creeze jumatate de milion de locuri de munca noi, numai ca sa stabilizeze o rata a somajului care se incapataneaza sa nu coboare sub 11%.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026