Cutremur în apropiere de Napoli, în Italia
Un cutremur cu magnitudinea 4,2 a lovit miercuri dimineață un câmp vulcanic de lângă Napoli, cel mai mare din ultimele aproape patru decenii, dar autoritățile italiene au declarat că se pare să nu fi provocat pagube, potrivit Reuters.
Cutremurul, care face parte din cele peste 60 de evenimente seismice înregistrate de la începutul zilei de marți, a avut loc la ora 3:35 a.m. (0135 GMT), a declarat Institutul italian de geofizică și vulcanologie (INGV).
Acesta „a fost resimțit de populație, dar, potrivit primelor verificări, nu au fost raportate pagube până în prezent”, a precizat într-un comunicat agenția italiană de protecție civilă.
Câmpurile Flegrae reprezintă o zonă de cratere vulcanice de la periferia vestică a orașului Napoli, care este monitorizată în permanență pentru riscul de cutremure sau erupții vulcanice.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026