Curtea Constituțională a Germaniei va decide miercuri soarta euro. O hotărâre nefavorabilă ar putea duce la căderea guvernului de la Berlin
Cei opt judecători ai Curții Constituționale Federale de la Karlsruhe vor decide miercuri asupra compatibilității fondului de urgență al zonei euro cu constituția Germaniei, un element crucial în planurile anticriză ale liderilor europeni.
Decizia judecătorilor va fi urmărită “cu sufletul la gură” de investitorii de pe burse, piețele de obligațiuni și piețele valutare, dar și de lideri politici din Germania, Europa și întreaga lume, o hotărâre nefavorabilă putând conduce chiar la căderea guvernului de la Berlin, potrivit The Guardian. Dezbaterea vizează compatibilitatea Mecanismului European de Stabilitate și a pactului fiscal încheiat la începutul acestui an de liderii europeni cu constituția Germaniei. Respingerea celor două proiecte europene de către Curte ar declanșa haosul pe piețele financiare și ar pune sub semnul întrebării existența monedei unice.
-
A murit interlopul Viorel Oarză, găsit împuşcat într-o pădure de lângă IaşiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Ministrul de Finanţe, Alexandru Nazare, după reuniunea ECOFIN: România nu poate alege între consolidare şi creştere. Avem nevoie de amândouă. Trebuie să reducem cheltuielile ineficiente şi să organizăm mai bine marile servicii publice, dar trebuie în acelaşi timp să protejăm investiţiile, infrastructura, apărarea, energia şi conectarea economică a ţăriiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Ce spune Iulian Stanciu, investitor, despre dialogul dintre mediul de business şi cel al administraţiei de stat: „Avem nevoie de un dialog între nişte lumi care nu se întâlnesc în fiecare zi. Putem să identificăm probleme, oportunităţi, ne putem gândi împreună la soluţii”Actualitate · 19 septembrie 2026