Cursul valutar mai face un pas în spate și închide săptămâna la 5,236 lei/euro. ROBOR la 3 luni rămâne la 5,86%
BNR a anunțat vineri, la ora 13.00, un curs oficial de 5,2364 lei/euro, în scădere față de nivelul înregistrat în ziua anterioară, de 5,2661 lei/euro. Joi a adus prima corecție a cursului leu/euro din această săptămână, după ce marți…
BNR a anunțat vineri, la ora 13.00, un curs oficial de 5,2364 lei/euro, în scădere față de nivelul înregistrat în ziua anterioară, de 5,2661 lei/euro.
Joi a adus prima corecție a cursului leu/euro din această săptămână, după ce marți și miercuri euro a atins succesiv maxime istorice, în contextul căderii guvernului Bolojan.
Miercuri cotația oficială de la BNR urcase la un maxim istoric de 5,2688 lei/euro, cu 1% peste nivelul de marți, iar pe piața interbancară cursul se apropiase chiar de 5,27 lei/euro.
Moneda națională a intrat pe un trend de depreciere față de euro după anunțul de săptămâna trecută privind depunerea unei moțiuni de cenzură PSD-AUR împotriva guvernului Bolojan. Joia trecută, la prânz, BNR afișa un curs oficial de peste 5,14 lei/euro, nivel record, iar moneda europeană și-a continuat aprecierea și în zilele următoare, până joi.
În cazul monedei americane, BNR afișează vineri un curs de 4,4493 lei, față de 4,4727 lei/dolar cu o zi în urmă.
ROBOR la 3 luni, utilizat la calculul dobânzilor variabile pentru creditele în lei contractate de populație înainte de luna mai 2019, precum și pentru creditele curente ale companiilor în lei, stagnează vineri la 5,86%.
-
Vrei să îți schimbi jobul pentru un salariu mai ridicat? Iată de ce să rămâi în aceeași companie te poate ajuta să câștigi mai mult și să avansezi mai repede în carierăActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Florin Talpeș, la 25 de ani de Bitdefender: „La început era ideea asta că putem. Nu știam ce vrem, unde vrem să ajungem, dar era o stare de spirit”Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Ce s-a întâmplat după ce un șef a decis să dea vinerea liberă angajaților? Veniturile au explodat cu 160%Actualitate · 9 noiembrie 2026