Curse Wizz Air întârziate la Aeroportul Otopeni
Compania Națională Aeroporturi București (CNAB), care administrează cele două aeroporturi din Capitală, precizează că au apărut întârzieri ale unor curse Wizz Air, generate de schimbarea indicativului de zbor pentru o parte dintre acestea.
Compania Națională Aeroporturi București informează că, din cauza schimbării indicativului de zbor pentru o parte dintre cursele Wizz Air, din ”W6” (Wizz Air) în ”W4” (Wizz Air Malta), realizată în cursul nopții de luni spre marți, au apărut întârzieri modice la cursele vizate ale companiei aeriene.
„Schimbarea datelor de zbor a presupus reintroducerea manuală în sistemul de procesare a informațiilor referitoare la cursele respective, ceea ce a determinat întârzieri care doar punctual au depășit 1 oră. La această oră, traficul aerian se desfășoară în condiții normale. Nu există nicio cursă anulată”, informează CNAB.
Compania Națională Aeroporturi București asigură pasagerii că a luat toate măsurile necesare pentru minimizarea întârzierilor și pentru operarea în deplină siguranță a operațiunilor pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă” București.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026