Cum văd liceenii banca viitorului: holograme, panouri solare și criptare moleculară (FOTO)
Un număr de 60 de elevi participă, începând din 2 iulie, la programul Summer Job BCR, singurul program de educație financiară din România cu o componentă de internship adresat liceenilor. Aceștia au fost aleși din peste 350 de tineri care s-au înscris în competiție și și-au început activitatea în sucursalele BCR din București și din țară.
În etapa de selecție, tinerii au conturat portretul-robot al “băncii viitorului”, care în viziunea lor ar trebui să aibă, in principal, următoarele caracteristici:
– orientată spre socializare, cu un accent mai mare asupra comunicării dintre consultanții financiari și clienți;
– digitalizată, cu sucursale virtuale, portaluri online, bani electronici, oferte dezvoltate în tehnologia 3D;
– securizată prin criptare moleculară sau act de identitate cu cip;
– ecologizată, dotată cu panouri solare, sonde geotermale, imprimante care reciclează hârtia;
– implicată în educația tinerilor, prin programe de internship, mentorship, training, tabere.
Cum văd liceenii banca viitorului (FOTO)
Tinerii își vor desfășura activitatea în toate liniile funcționale, atât în centrală, cât și în unitățile bancare. Ei vor fi sprijiniți de mentori, care le vor împărtăși din experiența lor și îi vor ghida pe parcursul verii.
-
A început COP31, arena unde națiunile lumii caută soluții pentru a lupta cu încălzirea globală. Turcia, țara gazdă, insistă pe electrificare și gaze naturale și vrea să devină hub energetic regionalActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026