Cum va despăgubi Tarom pasagerii afectați de anularea zborurilor de luni
ANPC a chemat conducerea TAROM la discuții, pentru a vedea modalitățile concrete prin care pasagerii afectați de aceste anulări vor fi despăgubiți. Luni, zeci de zboruri au fost anulate.
Din discuție a reieșit că, în urma evenimentelor de luni, compania va despăgubi toți pasagerii care au cumpărat bilete direct de la companie și care depun cerere de rambursare a compensațiilor, conform legii.
Conform Regulamentului european 261/2004, compensațiile la care consumatorii au dreptul, în urma anulării zborurilor sunt:
– 250 euro pentru toate zborurile de 1 500 kilometri sau mai puțin
– 400 euro pentru toate zborurile intracomunitare de peste 1 500 kilometri și pentru toate zborurile cuprinse între 1 500 și 3 500 kilometri
– 600 euro pentru toate zborurile care nu intră sub incidența literei (a) sau (b).
Pentru stabilirea distanței se ia în considerare ultima destinație unde pasagerul urmează să sosească după ora prevăzută datorită refuzului la îmbarcare sau anulării zborului.
Pentru soluționarea situației create, ANPC recomandă:
– pasagerii trebuie să păstreze și să pună la dispoziție bonurile/facturile prin care au achiziționat cazare, transport, obiecte de minimă necesitate, în perioada în care zborul a fost anulat și până la rerutare
– pentru a primi compensații, în urma anulării curselor din data de 8.07.2024, consumatorii care au achiziționat bilete direct de la TAROM, trebuie să se adreseze companiei printr-un e-mail, în care să prezinte biletul de avion care să demonstreze că era pasager al cursei anulate, dispoziție bonurile/facturile prin care au achiziționat cazare, transport, obiecte de minimă necesitate, în perioada în care zborul a fost anulat, până la rerutare, precum și numărul contului în care să i se poată plăti compensația financiară
– pasagerii care au achiziționat bilete prin intermediul altor companii trebuie să se adreseze acestora, prin e-mail, iar în cazul în care nu li se oferă o soluționare, pot depune o reclamație pe site-ul ANPC, pentru companiile din România sau pe site-ul Centrului European al Consumatorilor, penru firmele care au sediul în Uniunea Europeană, ale căror servicii sunt gratuite pentru consumatori.
În cazul reclamațiilor depuse la companii private cu privire la cererea de compensații, aceste servicii sunt contra cost.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026