Cum se împletesc luxul și tehnologia în industria auto
Primul automobil, construit de inginerul german Karl Benz, se numea Motorwagen și era un vehicul despre care se spune că scotea un zgomot infernal și un nor de fum gros. A fost nevoie de un drum de 194 km (dus-întors)…
Primul automobil, construit de inginerul german Karl Benz, se numea Motorwagen și era un vehicul despre care se spune că scotea un zgomot infernal și un nor de fum gros. A fost nevoie de un drum de 194 km (dus-întors) făcut de soția sa, Bertha (care s-a dovedit a avea și aptitudini de mecanic), pentru ca modelul să câștige popularitate, iar soțul său să își dezvolte ideile mai departe. 139 de ani mai târziu, diferența pe segmentul celor mai dorite autovehicule de lux ale lumii o fac tehnologizarea, rafinarea, electrificarea și punctul unde se află în drumul spre obiectivul de zero emisii de CO2. Iar locul unde toate aceste modele vin să își întâmpine clienții trebuie să fie o experiență integrată aceluiași obiectiv.
„Mulți dintre voi știți că am origini chineze, iar cuvântul criză și oportunitate au în chineză aceeași rădăcină – ceea ce am putea spune este că în spatele fiecărei crize se află o oportunitate – iar partenerii noștri regionali au dovedit acest lucru, înflorind în perioadele de criză”, a spus Amanda Zhang, CEO al Mercedes-Benz România, în cadrul evenimentului de lansare a primului showroom de pe piața locală sub conceptul internațional MAR20X. Reprezentanții Mercedes-Benz România, precum și Autoklass, unul dintre partenerii de vânzare și service autorizați ai Mercedes-Benz care a finalizat această transformare pentru showroomul din Pipera, spun că noul concept vine cu un răspuns la schimbările din lumea retailului, aliniat la viziunea companiei de a plasa clienții în centrul activității sale.
Această transformare include și felul în care sunt prezentate produsele companiei – primul loc unde clienții interacționează cu brandul, iar dincolo de inovațiile și tehnologice ce țin de showroomul inaugurat recent, el reprezintă încă un pas al companiei în direcția strategiei Ambition 2039 care vizează neutralitatea din punctul de vedere al emisiilor de carbon la nivelul întregului business. Showroomul din Pipera este un exemplu în acest sens, previziunea pentru scăderea înregistrată de emisiile de carbon în 2023 indicând emisii de 595 t CO2 față de 1.211 t CO2 în 2022, prin folosirea de panouri solare și a altor soluții verzi.
„Pentru noi este un an special, aniversăm 20 de ani de la înființarea companiei Autoklass. Istoria acesteia a început cu mulți ani în urmă, în 1996, în Constanța, când ne-am alăturat grupului Romstal. Investiția în noul showroom a fost de 1,5 milioane de euro. Acest moment unic marchează și reconfirmarea angajamentului nostru de a fi Official Home of Mercedes-Benz în România”, a spus și Daniel Grecu, directorul general al Autoklass, în cadrul evenimentului. „Scena unde transformăm luxul în experiențe pentru clienți – locul unde clienții noștri pot experimenta inovații, tehnologie, performanță, sustenabilitate este în showroomurile noastre, care reprezintă primul punct de contact între brand și clienții noștri. Aici trebuie să fie livrată această experiență a luxului unică, ce poate să reafirme ideea că ei aparțin unei lumi speciale”, a mai spus Zhang. În 2023, pe piața locală procesul de transformare va începe cu 10 amenajări de showroomuri noi, primul sub noul concept fiind Autoklass Pipera.
Ce presupune noul concept de showroom Mercedes-Benz?
În cadrul showroomurilor MAR20X se evidențiază o arhitectură diferită (ies în evidență podeaua închisă la culoare, precum și fațadele de sticlă), integrarea elementelor media (procesul de consultanță se face acum mai ales prin tehnologii mobile), un format modular (diferă spre exemplu zona de consultanță pentru vânzare de cea de servicii pentru clienți; showroomurile includ acum și un magazin de accesorii), procese îmbunătățite și o nouă abordare a echipei de vânzări – consultanții fizici pot fi găsiți în open space; recepție proactivă și un proces cursiv de consultanță (fiecare client este întâmpinat de un asistent, care are rolul de a-l pune în legătură cu un consultant potrivit pentru cerințele acestuia).
-
Florin Talpeș, la 25 de ani de Bitdefender: „La început era ideea asta că putem. Nu știam ce vrem, unde vrem să ajungem, dar era o stare de spirit”Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Ce s-a întâmplat după ce un șef a decis să dea vinerea liberă angajaților? Veniturile au explodat cu 160%Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Trump spune că este „foarte puțin probabil” să reia războiul cu Iranul, dacă negocierile avansează, dar amenință că poate lovi 38 de poduri într-o oră. SUA mențin blocada navală și lansează o nouă operațiune împotriva TeheranuluiActualitate · 9 noiembrie 2026