Cum să profiți de pe urma unui scandal
Un muzeu american profită din plin de o situație pe care altele ar considera-o de coșmar, scrie the New York Times.
De regulă, atunci când se află că printre exponate se găsește vreo lucrare care s-ar putea să fi fost furată de la proprietari, orice muzeu încearcă să evite orice publicitate, temându-se ca aceasta să nu devină o pată pe imaginea sa.
Un muzeu din Florida, însă, a preferat o altă strategie, dorind să atragă atenția asupra sa, în ideea că o asemenea mișcare l-ar putea ajuta să-și mai sporească resursele financiare necesare menținerii în viață a instituției. Mary Brogan Museum of Art and Science din Tallahassee, aflat în plină campanie de strângere de fonduri pentru a-și asigura supraviețuirea, a primit o notificare prin care i se cerea să nu returneze o pictură dintr-o colecție împrumutată de la un muzeu din Milano, lucrare despre care se credea că a fost furată de la o familie de evrei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În loc să încerce să ascundă aceasta, muzeul a anunțat pe site-ul său ce se petrece, în speranța că va atrage donatori.
Tabloul care face obiectul disputei a fost pictat de Girolamo Romano, fiind inclus într-o colecție împrumutată de Pinacoteca di Brera din Milano și expusă pentru prima oară în afara instituției care o deține. Colecția a fost deja returnată muzeului din Milano, dar pictura lui Romano a rămas în Statele Unite până la lămurirea disputei cu urmașii lui Giuseppe Gentili, proprietarul inițial, care susțin că tabloul fost furat și vândut la licitație în anul 1941. În prezent, familia se află în negocieri cu autoritățile italiene.
Muzeul Mary Brogan putea alege între a preda pictura autorităților americane, care să o păstreze la loc sigur, sau a renegocia contractul cu Pinacoteca di Brera din Milano pentru a continua să o expună. În cele din urmă, instituția din Florida a ales ultima opțiune, pentru a atrage vizitatori, în speranța că printre ei se vor găsi și donatori care să-și ofere sprijinul pentru a evita închiderea lăcașului de cultură.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026