Cum să crească absorbția de fonduri europene când șefii sunt primii care iau mită?
Cea mai mică rată de absorbție a fondurilor UE și cele mai mari corecții financiare – acesta este tabloul de bord al fondurilor europene după șase ani de la aderarea României la UE. Se poate altfel când chiar șefii din structurile care gestionează banii europeni primesc mită?
Cea mai mică rată de absorbție a fondurilor UE și cele mai mari corecții financiare – acesta este tabloul de bord al fondurilor europene după șase ani de la aderarea României la UE. Se poate altfel când chiar șefii din structurile care gestionează banii europeni primesc mită?
Toate programele operaționale sectoriale au fost presuspendate din cauza neregulilor, iar corecțiile financiare care vor fi reținute de Comisia Europeană se ridică la 800 mil. euro, adică o treime din sumele nerambursabile primite de România de la UE.
POS Mediu a scăpat cel mai repede de constrângătoarea procedură a presuspendării, dar la câteva luni, unul dintre foștii șefi și apoi director în autoritatea de management care îl gestiona a fost arestat pentru mită și trafic de influență.
Adrian Mîndroiu, 49 de ani, era perceput până săptămâna trecută drept unul dintre cei mai „vocali“ și curajoși înalți funcționari care lucrau cu fondurile europene. Avusese curajul să atace mediul politic românesc și părea onest din toate punctele de vedere, dar a fost arestat pentru fraudă cu fonduri UE.
-
Preşedintele României, Nicuşor Dan, despre proiectul Via Transilvanica: „Dacă e să am o opinie despre proiectul ăsta, lucrul mai important este că uneşte oamenii. Noi nu prea ne cunoaştem unii pe alţii şi din cauza asta gândim în clişee unii despre alţii şi despre noi ca societate”Actualitate · 19 septembrie 2026
-
Nicuşor Dan, apel la echilibru: Dacă citim presa, pare că suntem în preajma apocalipseiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Cum ar putea arăta România dacă agenţia de rating S&P decide pe 2 octombrie să arunce ţara în „junk” ? „Dobânzile la care se împrumută statul fac un salt la 8%, cursul creşte cu trei-patru procente” VIDEOActualitate · 19 septembrie 2026