Versiunea completă
Industrie

Cum reușește cel mai puternic român din construcții să deschidă patru noi fabrici când alții pun lacătul la poartă

În primele trei luni ale anului afacerile Adeplast au crescut cu 44%, iar investițiile grupului sunt printre cele mai ample demarate de un antreprenor în ultima perioadă. Cele patru noi fabrici - la Oradea, două la Roman și una la Ploiești - trebuie să alimenteze deopotrivă creșterea firmei, dar și cererea. Marcel Bărbuț crede că în 2014 va începe un nou boom în construcții.

Ioana Mihai-Andrei · 30 aprilie 2013 · 4 min de citit

TOATĂ LUMEA SE PLÂNGE CĂ PIAȚA S-A DIMINUAT, DAR NOI CREȘTEM CONTINUU”, spune Marcel Bărbuț, care a clădit afacerea Adeplast, cu rulaje de peste 40 de milioane de euro anul trecut. Pentru 2013 antreprenorul, care vorbește aproape jumătate din timp la telefon în perioadele în care nu are întâlniri, spune că își propune să crească vânzările cu 25%, dar că „visez și mai mult„. Prin urmare, vânzările Adeplast ar urma să depășească anul acesta 50 de milioane de euro, iar planurile pe termen mediu vizează atingerea pragului de 100 de milioane de euro.

Pentru a ajunge însă la acest nivel în trei ani, „trebuie să mai cumpărăm ceva și să mai investim în ceva„, spune Bărbuț, fără a da detalii. Și profitul „trebuie să crească, chiar dacă nu proporțional cu creșterea cifrei de afaceri, pentru că amortizările vor diminua profitul net”, punctează antreprenorul. El spune că în țările dezvoltate productivitatea angajaților este de 100.000 de euro pe an, în timp ce în 2012 la Adeplast fiecare om a produs de 230.000 de euro.

Plin de energie, subliniază cu pixul pe hârtie raportările la zi ale avansului pe care l-au înregistrat afacerile în prima parte a anului, admonestează muncitorii din fabrica de adezivi pentru că e prea mult praf („s-a stricat un filtru, dar nu e normal„) și întreabă încruntat de ce nu a fost livrată marfa din depozit în magazine („…azi e termenul, acum trebuie să trimiți camionul!„). La finalul interviului s-a lansat într-o discuție telefonică în germană, iar apoi, aproape imediat, a început să vorbească cu firma de publicitate. Spune direct că n-are pace nici noaptea, se gândește mereu ce poate să mai facă.

S-a bazat pe fler când a hotărât să facă patru noi fabrici, într-o vreme în care domeniul construcțiilor suferă. „Trebuie să bați fierul cât e cald„, justifică el o decizie ce pare riscantă. 22,5 milioane de euro pompați în 2012 și 2013 în unități de producție, din care un sfert din sumă din surse proprii, iar diferența din credite bancare, este o sumă cu care Marcel Bărbuț cel mai probabil se plasează în vârful listei celor mai activi investitori ai perioadei.

Cum piața n-a crescut, explicația creșterii vânzărilor e simplă: Adeplast a atras clienți de la concurenți. Iar fenomenul nu poate decât să continue, de vreme ce antreprenorul calculează pragmatic orice economie de cost pe care o face în orice investiție. Un exemplu este linia de producție din fabrica de vopseluri de la Ploiești, care va începe să producă în vară: „Utilajul este foarte performant„, spune Bărbuț care înșiruie la tot pasul sumedenie de cifre care să argumenteze cât se poate de tehnic acest lucru.

ADEPLAST SE POATE LĂUDA CU O PRODUCȚIE PE CAP DE ANGAJAT MAI MARE DECÂT ORICE COMPETITOR LOCAL ȘI CHIAR FAȚĂ DE PRODUCĂTORI DIN ȚĂRI VESTICE. Și asta chiar dacă vreme de patru luni, exemplifică omul de afaceri, unii angajați n-au produs nimic, ci s-au aflat în școlarizare pentru fabricile noi. Iar creșterea eficienței și a productivității este dusă până în cele mai mici amănunte: la fabrica de adezivi de la Ploiești folosește 12 cântare pentru a nu înregistra timpi morți în timpul producției, iar camioanele sunt
încărcate până la jumărate cu saci de adezivi și mortare uscate din cauza limitei de greutate pe care trebuie s-o respecte încărcătura, iar deasupra sunt așezate pachetele cu polistiren tocmai pentru a nu plăti transportul de „aer„, de vreme ce polistirenul este foarte ușor, dar ocupă mult spațiu. Iar alegerea spațiului de la Roman, unde fabrica de „prafuri„ intră în producție chiar săptămâna aceasta, a fost calculată pentru a fi în cel mai avantajos loc din punct de vedere al căilor rutiere, dar și pentru acces la materia primă, nisipul.

Orașul este practic așezat în mijlocul Moldovei, iar de-acolo Adeplast va livra nu numai în provincie, ci și în Ucraina, țară în care speră să intre curând, dar și în Republica Moldova, pe care plănuiește să o „inunde„ cu produsele sale, mai cu seamă că „moldovenilor le plac românii„.

Exportul n-a avut până acum o mare pondere în afacerile grupului, dar piețele externe sunt acum tot mai interesante pentru antreprenorul român. Ungaria, Bulgaria, Austria și chiar Germania sunt țări în care Marcel Bărbuț crede că-și va vinde produsele. În primele zece luni ale anului trecut compania a exportat produse în valoare de 4,5 milioane de lei, mai cu seamă către vestul Europei și țări arabe.

Ce mai trebuie să citeşti