Cum poți să-ți cumperi cel mai nou ceas Apple cu doar 97 de lei
În urmă cu o lună, Apple a anunțat noile telefoane, dar și Apple Watch Series 3, iar cea mai interesantă caracteristică eset conectivitatea 4G LTE prin intermediul unui e-SIM inclus. Astfel, vei putea primi și răspunde la apeluri fără să mai ai nevoie de telefon. Prețul unui astfel de dispozitiv în România este de 1700 de lei și peste 2000 de lei cu 4G LTE.
Apple și asiguratorul John Hancock au încheiat un parteneriat prin care le oferă clienților reduceri masive la achiziționare ceasurilor inteligente Apple Watch. Totuși nu este chiar așa de simplu. Ce trebuie să faci? Să transpiri
Clienții John Hancock care se înrolează în programul companiei numit Vitality pot cumpăra cel mai nou ceas Apple, Apple Watch Series 3, cu doar 25 de dolari, o reducere de 300 de dolari. Cei care vor varianta cu LTE (cu care pot efectua apeluri telefonice) trebuie să plătească în plus.
Așadar, clienții trebuie să poarte ceasul și să îndeplinească anumite obiective de fitness de-a lungul a doi ani prin exerciții regulate și consultări periodice. Dacă nu fac asta, aceștia trebuie să plătească întreaga sumă în rate lunare. John Hancock nu este primul asigurator care oferă un astfel de program, Aetna oferind discounturi similare la produsele Apple pentru angajați și clienți.
Poate și în România o firmă de asigurări ar putea implementa un program asemănător, iar astfel clienții să fie mai sănătoși.
-
Florin Talpeș, la 25 de ani de Bitdefender: „La început era ideea asta că putem. Nu știam ce vrem, unde vrem să ajungem, dar era o stare de spirit”Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Ce s-a întâmplat după ce un șef a decis să dea vinerea liberă angajaților? Veniturile au explodat cu 160%Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Trump spune că este „foarte puțin probabil” să reia războiul cu Iranul, dacă negocierile avansează, dar amenință că poate lovi 38 de poduri într-o oră. SUA mențin blocada navală și lansează o nouă operațiune împotriva TeheranuluiActualitate · 9 noiembrie 2026