Cum pot fi trași la răspundere managerii unei companii în insolvență

Tragerea la răspundere a membrilor conducerii unei companii atestă faptul că “terapia” legală pentru debitorul aflat în dificultate presupune, pe lângă adoptarea unor măsuri energetice de resuscitare economică și instituirea unei pedepse direcționate strict către persoanele responsabile, susține George Albert Ionescu de la Casa de Avocatură Ionescu și Sava.

Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței este cea care prevede posibilitatea tragerii la răspundere a membrilor organelor de conducere ale societății care, prin faptele lor, au cauzat starea de insolvență a persoanei juridice. Sfera persoanelor care pot fi trase la răspundere include atât membrii organelor de supraveghere și ai organelor de conducere din cadrul unei societăți (concret, răspunderea îi vizează pe administratori,  directori,  cenzori și auditori financiari), cât și orice altă persoană ce a cauzat starea de insolvență a societății prin săvarșirea faptelor prevăzute de lege, exercitând funcții de supraveghere sau conducere în cadrul societății (ex. Asociații persoanei juridice).  

Legea prevede expres faptele ilicite care pot fundamenta tragerea la răspundere a membrilor conducerii unei companii. Astfel, o persoană este sancționabilă dacă a folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu,sau în cel al unei alte persoane. În practică, astfel de cazuri în care administratorul sau managerul se servește de un lucru contrar interesului societății și în scopul profitului personal au fost considerate plata de către societate a unor cheltuieli de transport, călătorie sau sejur fără legatură cu activitatea persoanei juridice, finanțarea de către societate a unor lucrări de construcții la imobilul proprietate personala a conducătorului ei, sau achitarea de către administrator a unei amenzi pentru încălcarea Codului rutier din fondurile persoanei juridice pe care o conducea.

Utilizarea bunurilor societății exclude intenția managerilor de a-și însuși definitiv bunul respectiv, scopul acestora fiind numai obținerea unui avantaj personal. În faptele de acest tip pot fi încadrate folosirea de către organul de conducere, în interes personal, a telefoanelor și autoturismelor societății pe care o conduce și care ar trebui utilizate exclusiv în interes de serviciu.

În categoria abuzului de bunuri sociale, sunt incluse și însușirea în interes personal a creditului bancar acordat societății precum și plata către parteneri a unor avansuri pentru lucrări fictive. În mod similar, în  Franta, în cazul Bon Marche, s-a reținut existența abuzului de bunuri și de credit comis de membrii organelor de conducere ai unei societăți care au efectuat cumpărături excesive de mobilier de la o societate vânzătoare ce aparținea unuia dintre administratorii societății cumpărătoare.

De asemenea, răspunderea membrilor organelor de conducere poate fi angajată și pentru deturnarea de fonduri prin nevirarea sumelor reprezentând contribuția de asigurărari de sănătate reținută din salariile angajaților către fondurile speciale, cărora le sunt destinate potrivit legislației fiscale.

Conform legii, sunt sancționabile și persoanele care au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice sau au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți. Membrii conducerii companiei care au ținut o contabilitate fictivă, au facut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea pot fi și ei trași la răspundere.

Nerespectarea prevederilor legale relative la organizarea contabilității nu poate fi considerată o simplă neglijență, ci indică administrarea frauduloasă a averii societății și reprezintă o premisă pentru aplicarea răspunderii din Legea insolvenței. Se induce astfel ideea de ascundere a patrimoniului față de creditori și de fraudă la lege în scopul sustragerii de la controlul autorităților de reglementare și control privitor la activitatea societății. Astfel, neevidențierea în contabilitate  a unor mărfuri și introducerea de facturi fictive au fost considerate de practica judiciara fapte ilicite ce au atras răspunderea administratorilor. Prin urmare, întocmirea la timp și în mod complet a documentelor contabile aferente diferitelor operațiuni ale societății, apte să reflecte fidel și exact situația financiară reală a societății,  precum și depunerea promptă a raportarilor contabile de tip bilanțier la instituțiile abilitate, sunt măsuri imperativ necesare pentru a evita tragerea la răspundere pe temeiul Legii insolvenței.

Deturnarea sau ascunderea unei părți din activul persoanei juridice ori mărirea în mod fictiv a pasivului acesteia este o altă faptă ilicită ce poate angaja răspunderea autorului.

Instanțele romane au inclus în categoria faptelor ilicite reținute sub această calificare încasarea de către membrii organelor de conducere ale societății a unor remunerații abuzive. Acestea s-au dovedit a fi excesive în raport cu capacitățile de trezorerie ale societății sau în comparație cu activitatea concretă desfășurată de administrator în cadrul societății.

Astfel, remunerația membrilor organelor de conducere trebuie să fie proporțională atât cu munca efectiv depusă de persoana în cauză, cât și cu rezultatele societății. Prin urmare, în cazul unei sănătăți financiare precare a societății, este recomandabilă revizuirea și ajustarea remunerațiilor membrilor organelor de conducere.

In plus, pot fi trase la raspundere atat persoanele care au folosit mijloace ruinatoare pentru a procura persoanei juridice fonduri,  in scopul intarzierii incetarii de plati, cat si cele care, in luna precedenta incetarii platilor, au platit sau au dispus sa se plateasca cu preferinta unui creditor, in dauna celorlalti creditori.

Enumerarea este neindoielnic limitativa si, in consecinta, nu  poate fi extinsa prin interpretare analogica. In acest sens, instantele au respins in mod constant alte temeiuri invocate de parti,  precum nedepunerea diligentelor pentru readucerea unor bunuri in patrimoniul debitorului.

Existenta legaturii de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu este a treia conditie pentru angajarea raspunderii sus mentionate si presupune ca starea de insolventa a debitorului sa fie consecinta directa si necesara a unei fapte ilicite dintre cele expres prevazute de lege.

In final, membrii conducerii unei companii pot fi trasi la raspundere numai daca savarsirea faptelor ilicite a fost culpabila, iar culpa este dovedita.