Versiunea completă
Actualitate

Cum devine colaborarea dintre universități și companiile americane un motor al inovării

Colaborările dintre companiile americane și universitățile din România implică astăzi multiple forme. În primul rând, acestea se pot concretiza prin proiecte de cercetare aplicată, granturi, studii de fezabilitate, dezvoltarea de soluții tehnologice sau prin implicarea profesorilor cercetători în rezolvarea unor situații concrete întâlnite de companii și instituții.

Oniciuc Ilinca · 14 iulie 2026 · 5 min de citit

Colaborările dintre companiile americane și universitățile din România implică astăzi multiple forme. În primul rând, acestea se pot concretiza prin proiecte de cercetare aplicată, granturi, studii de fezabilitate, dezvoltarea de soluții tehnologice sau prin implicarea profesorilor cercetători în rezolvarea unor situații concrete întâlnite de companii și instituții. În al doilea rând, această apropiere aduce studenților internshipuri și stagii de practică, unde pot lua contact cu mediul de lucru. Acum, când intri în universități, brandurile companiilor sunt mult mai vizibile comparativ cu acum 10 ani. Holurile facultăților și campusurile sunt pline de activări ale brandurilor, unde
logo-ul companiilor este ușor de identificat de către studenți, fie prin echipamentele oferite, fie prin spațiile de relaxare amenajate de aceste companii dotate cu beanbags și locuri unde tinerii lucrează în pauzele dintre cursuri și seminarii.

„Este foarte importantă această apropiere. Odată pentru partea de investiții, pe care universitățile nu și le pot permite, investiții în tehnologie, în calculatoare extrem de performante și așa mai departe. Dacă ne uităm din partea marilor jucători în tehnologie la nivel mondial, prezența lor,  inclusiv în universitățile din România, este una ridicată, subliniază Vlad Boeriu. De asemenea, un dezavantaj menționat de el ar fi că aceste colaborări între companii și universități  nu sunt gândite pentru întregul sistem, ci au loc, de regulă, la nivel individual. În cazul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, parteneriatele dintre companiile americane și facultăți sunt în continuă extindere și contribuie la rezolvarea unor probleme concrete venite din mediul economic sau instituțional.

UBB dispune de colaborări cu organizații, instituții și entități americane și cu profil internațional în special în zona de cercetare, servicii științifice, granturi și proiecte aplicate. „Colaborările sprijină evenimente academice, competiții, conferințe și activități științifice, contribuind la expunerea studenților și cercetătorilor la teme actuale și la standarde profesionale internaționale”, spun reprezentanții UBB. Spre exemplu, Facultatea de Chimie și Inginerie Chimică din cadrul UBB participă la un studiu de fezabilitate care analizează dacă o anumită reacție chimică poate fi realizată eficient folosind o structură bazată pe enzime. „În zona psihologiei și științelor comportamentale, există colaborări legate de cercetare, inclusiv cu Center for Open Science și cu NATO. De asemenea, în zona sănătății publice, UBB are proiecte cu Association of Schools and Programs of Public Health, inclusiv pe teme precum conștientizarea privind HPV în România și programe de granturi globale, iar în zona științelor economice desfășurăm proiecte cu AmCham”, au mai adăugat reprezentanții UBB. În domenii precum IT, inteligență artificială, analiză de date, biotehnologie, sănătate, inginerie sau științe economice, colaborarea cu firme americane poate avea un impact direct asupra inovării, potrivit declarațiilor oferite de UBB. Totodată, au o contribuție directă la modernizarea infrastructurii educaționale, prin dotări cu echipamente IT.

La fel de importantă este și colaborarea dintre Microsoft și Universitatea Politehnica din București, care a început încă dinainte de venirea acestei companii în România, ale cărei programe au contribuit la formarea a generații de ingineri și programatori care au ajuns să lucreze pentru unele dintre cele mai importante companii din industria IT.

Compania Microsoft are un parteneriat de durată și cu Academia de Studii Economice București, prin care a pus la dispoziție studenților locuri de practică, iar în 2020 a sprijinit modernizarea și dotarea unui laborator cu echipamente performante.

Rezultatele acestor parteneriate sunt vizibile și benefice pentru ambele părți, atât pentru universitate, care își atinge obiectivele de cercetare și indicatorii de performanță, cât și pentru companii, care pot folosi o parte dintre aceste rezultate în modul de lucru sau chiar în dezvoltarea produselor.

Ce ar trebui să facă universitățile diferit?

Cu cât avansăm tehnologic, cu atât este nevoie ca universitățile să țină ritmul cu schimbările care apar pe piață, dar care adesea nu se reflectă și în programa educațională care rămâne adesea cu câțiva pași mai în spate.

„Universitățile sunt în urmă, pentru că lucrurile s-au schimbat foarte repede. Când proiectăm un program de carieră, un curriculum, ne ia doi sau trei ani să-l dezvoltăm, iar absolvenții îi vedem abia după încă doi sau trei ani în cadrul acelui program. Așadar, suntem mereu cu un pas în urmă. Te-ai putea baza pe departamentele de tehnologie și pe facultățile care adoptă noile tehnologii pentru a le transforma într-un avantaj”, a explicat într-un interviu acordat pentru ZF Steve Varela, profesor de management la Holy Cross College, din statul Indiana, și fost director executiv în mediul corporativ, cu peste 20 de ani de experiență în industrie.

În opinia profesorului, universitățile ar trebui să își asume mai multe riscuri pentru ca acestea să evolueze din punct de vedere al infrastructurii digitale.

Yossi Matias, vicepreședinte Google, a spus, în cadrul unei vizite organizate de UBB Student i-Lab – incubatorul de afaceri al Universității Babeș-Bolyai (UBB) și al Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA), din Cluj-Napoca, că universitățile ar trebui să îmbrățișeze evoluția tehnologică și să se conformeze la dezvoltările pieței.

„Astăzi, trebuie să acceptăm că toată lumea trebuie să se adapteze. Eu trebuie să mă adaptez, echipele mele trebuie să se adapteze la modul de învățare al noilor tehnologii, la noile oportunități, la modul de a le valorifica. Sunt entuziasmat legat de asta”, a declarat vicepreședintele Google.

Totodată, Yossi Matias a precizat în fața studenților și a cadrelor didactice că toată lumea ar trebui să îmbrățișeze inteligența artificială, pentru că ajută în cercetare și în producție.

„Dacă te apuci de un proiect mare de cercetare, poate genera o analiză amplă și de calitate pentru orice subiect” a mai adăugat Yossi Matias.

Într-un context marcat de schimbări tehnologice rapide și de o cerere tot mai ridicată pentru competențe specifice pe piața muncii, apropierea dintre mediul universitar și companii contribuie nu doar la consolidarea reputației academice a universităților, ci și la găsirea unor soluții în cercetare, un schimb reciproc de resurse.

Ce mai trebuie să citeşti