Cum arăta viața fără Photoshop

Vizualul public era rodul unor comenzi de partid și de stat (în genere stupide, ca un soi de aflare în treabă) uneori șablonarde și sforăitoare, alteori utile când nu erau pur și simplu redundante (Nu călcați pe iarbă! Atenție, pericol de moarte! Ascensorul nu funcționează! Ieșiți din raza de acțiune a macaralei!), și care erau puse în operă plastică de mărunți executanți (ehe, desenatorul tehnic…, domnișoara secretară cu talent la desen…), ori chiar de importanți artiști ai momentului, care-și ofereau însă mici libertăți de viziune, care doreau să practice perfecțiunea, dar care, forțamente, lăsau loc ezitării, greșelii mărunte dar, vai, cât de umane.

Această slăbiciune umanizantă a posterului, a anunțului sau a firmei încearcă să o antologheze cei de la Atelierul de grafică care, prin cartea de față ne pun la dispoziție un memento cutremurător pe alocuri, hazliu și tonic în genere a ceea ce a însemnat agitația vizuală și comunicarea publică în “epoca de aur”. Pe atunci nu exista computerul și nici softurile infografice, layerele din Adobe erau decupate și lipite unele peste altele cu gumă arabică sau aracet, fonturile erau rotunjite din peniță, sau tăiate din polistiren cu “fierăstrăul” construit dintr-o liță încinsă.

Premisa acestui proiect de arheologie culturală? O spun chiar cei de la Atelierul de grafică: “Credem că zăbovirea pe construcția unei forme poate da rezultate mai bune decât permite dinamica zilelor noastre, așa cum eliminarea intervenției directe a omului în zona graficii, să zicem, înseamnă de fapt suprimarea acesteia”. Așa să fie?

Ciprian Isaac, Carla Duschka (coordonatori), “Grafică fără computer”, Editura Atelierul de grafică, București, 2011