Versiunea completă
Actualitate

Cum arată rețeta falimentului pentru zona euro

Retrogradarea brutală a Italiei de către Moody's cu două trepte, la Baa2, exact în ajunul unei vânzări importante de obligațiuni n-a reușit să împingă în sus costul la care se împrumută Roma: vineri, 13 iulie, Italia a vândut obligațiuni pe trei ani în valoare de 5,25 mld. euro la randamente sub 5%, cel mai scăzut nivel din mai încoace.

Crenguta Nicolae · 14 iulie 2012 · 2 min de citit

În schimb, acțiunea Moody’s a lovit euro, care în aceeași zi a scăzut la 1,2194 dolari, față de 1,23 la începutul săptămânii.

Explicația unor asemenea evoluții divergente e simplă: piețele au reținut din motivația Moody’s lauda adusă guvernului Monti pentru eforturile sale de a tăia cheltuielile publice, ceea ce e pozitiv pentru Italia din punctul de vedere al disciplinei fiscale pe care investitorii o cer statelor, dar au reținut și avertismentul agenției că ratingul va fi din nou redus dacă Monti va apela, după cum a spus, la fondurile de salvare pentru zona euro pentru a reduce presiunea dobânzilor pentru statul italian.

Dacă agenția și-ar pune în practică amenințarea, ar însemna, practic, penalizarea unei țări tocmai pentru că apelează la banii zonei euro, deși constituirea unor fonduri de rezervă pentru susținerea țărilor cu probleme (Fondul European pentru Stabilitate Financiară și viitorul său succesor, Mecanismul European de Stabilitate) a fost la vremea ei salutată de piețe, ca element de stabilitate pentru zona euro.

Mario Monti afirmase recent că Fondul European pentru Stabilitate Financiară ar putea cumpăra obligațiuni ale unor state ca Italia sau Spania atunci când acestea se confruntă cu creșterea costurilor de îndatorare pe piață. Aceasta ar înlătura perspectiva temută ca Italia și Spania să calce pe urmele Greciei, ale Irlandei și ale Portugaliei, care atunci când nu s-au mai putut împrumuta la costuri rezonabile de pe piață au fost silite să apeleze la FMI, cu tot cu setul de condiții aferente impuse de FMI. Pe de altă parte, folosirea fondurilor de salvare pentru zona euro în folosul statelor ar dezavantaja băncile europene cu probleme, primele interesate să obțină bani din aceste surse.

Comisia Europeană a dezavuat decizia Moody’s de a retrograda Italia, afirmând, prin vocea purtătorului de cuvânt Simon O’Connor, că “se poate pune întrebarea legitimă asupra momentului când a fost luată această decizie” (respectiv cu doar câteva ore înainte ca Italia să iasă pe piață cu vânzarea de obligațiuni de vineri).

Ce mai trebuie să citeşti