Cum arată durerea care naște literatură

Atunci, fiul său, Lion, în vârstă de 21 de ani, a murit, răpus de meningită. Cartea, scrisă și rescrisă preț de circa șapte ani, istorisește această experiență, dar dintr-o perspectivă ficțională. E un fel de datorie plătită față de memoria fiului său, dar și un manual de resemnare nobilă, din rândurile căruia aflăm că “se poate trăi și cu această sfâșiere în suflet”.

Narațiunea, făcută din perspectiva defunctului (“în a unsprezecea zi după moartea mea, tata a plecat să-mi ducă plapuma la curățătorie…”), are o nesfârșită pudoare și nu capătă o clipă accente lacrimogene. E un imn splendid adus iubirii dintre tată și fiu, țesut cu finețe emoțională și grație stilistică.

Michel Rostain, “Fiul”, Editura Allfa, București, 2012