Cum a trecut trailerul de la coadă în frunte

Primul clip de promovare a fost realizat în 1912, pentru serialul „The Adventures of Kathlyn“, cunoscut pentru finalurile cliffhanger. La sfârșitul unui episod, un scurt clip le cerea oamenilor să revină să vadă ce se va întâmpla cu eroina. Un an mai târziu, Nils Granlund, advertising manager al unui lanț de cinematografe, a produs un scurt film promoțional pentru piesa de teatru „The Pleasure Seekers“, cu imagini filmate în timpul repetițiilor.

La început, aceste filmulețe de promovare apăreau pe ecranele cinematografelor la finalul filmelor, de aici venind și denumirea (trailed the movie – urmau filmul). Practica s-a dovedit, în scurt timp, ineficientă, pentru că spectatorii plecau imediat după încheierea filmului. Iar mai-marii cinematografiei au hotărât ca filmulețele să fie difuzate înaintea peliculei, doar că numele nu s-a mai schimbat.

Clipurile de promovare pentru filmele mute erau constituite din imagini însoțite de câteva descrieri scurte, un slogan și înșirarea numelor vedetelor, iar exprimarea era hiperbolică: „Senzațional“, „Nu ați mai văzut așa ceva“ etc.
Odată cu introducerea sunetului în cinematografie, și promovarea a suferit modificări. Considerat primul film sonor, „The Jazz Singer“ a beneficiat de un trailer de 7 minute. Clipul prezenta imagini din film și invita spectatorii să vină să vadă (audă?) noua tehnologie. Tot în acest prim trailer a apărut și naratorul ca tehnică de prezentare a acțiunii.

Până în anii ’50 trailerele au fost create în exclusivitate de National Screen Service, companie care controla creația și distribuția materialelor de advertising cinematografice. Timp în care se dezvoltase o rețetă pe care se mergea de fiecare dată: expresii hiperbolice, o scurtă narațiune pentru a descrie povestea, muzica era folosită pentru a prezenta intrigile, pericolul sau romantismul și, nu în ultimul rând, nu lipsea replică memorabilă a unuia dintre personaje.

Următoarea mutație a venit odată cu răspândirea televizoarelor. Trailerele au început să imite televiziunea și practicile de advertising de la televizor. În clipul de promovare a filmului „The Day The Earth Stood Still“ premisa filmului este prezentată ca un eveniment real, ca o știre. La finalul clipului apare și recomandarea revistei Look ca fiind „The Best of the Science Fiction Movies“, întărind astfel legătura dintre cinema și mass-media, în promovare și recenzare.

În anii ’60, filmele au început să se schimbe, au devenit mai experimentale și mai îndrăznețe, atât din punctul de vedere al tehnicii, cât și al subiectelor abordate. Companiile scăpate de sub tirania National Screen Service erau libere să își creeze prezentări diverse, ieșite din șabloane. Stanley Kubrick este cunoscut drept ca un regizor obsedat de control, ocupându‑se de fiecare aspect al filmului, și care a supervizat inclusiv crearea trailerelor. El a renunțat la montajul clasic în favoarea unuia mai dinamic, s-a folosit foarte mult de muzică și a renunțat la narațiunea acțiunii, după cum se poate observa din clipurile de prezentare ale peliculelor „Lolita“, „Dr. Strangelove“, „2001: A Space Odyssey“ sau „The Shining“.

Un moment de cotitură în industra cinematografică, dar și în cel al promovării a fost apariția blockbusterului. „Jaws“ (1975) al lui Steven Spielberg este considerat ca fiind primul film de acest fel, care a avut încasări de 7 milioane de dolari în primul weekend. Clipul de promovare pentru „Jaws“ se întindea pe mai bine de 3 minute și expunea aproape toată povestea, omițând doar finalul. Universal a cheltuit 1,8 milioane de dolari pe promoție, dintre care 700.000 doar pe spoturile de publicitate de la televizor, conform BBC. Succesul „Fălcilor“ lui Spielberg a făcut ca și alte companii să copieze modelul de prezentare și promovare a peliculelor.

Însă cum regulile sunt făcute pentru a fi încălcate, alți regizori au mers în altă direcție. Un astfel de exemplu este clipul de promovare a filmului lui Ridley Scott „Alien“. Acesta a fost compus din imagini înfricoșătoare însoțite de o muzică stranie, fără narațiune și fără nicio linie de dialog. Clipul a reușit să redea atmosfera terifiantă care a acompaniat pelicula și care a propulsat „Alien“ în topuri.

17 ani mai târziu, 20th Century Fox a plătit 1,3 milioane de dolari pentru ca un clip de prezentare de 1 minut al peliculei „The Independence Day“ să fie difuzat în pauza meciului Super Bowl din 1996. Astfel, filmul cu Will Smith în rolul principal a fost primul care și-a făcut reclamă în timpul faimosului meci de fotbal american, dar și primul care a inaugurat un alt tip de prezentare, teaserul, un clip de promovare și mai scurt, menit să atragă și să stârnească curiozitatea spectatorilor.

O altă premieră a avut loc odată cu lansarea primului trailer al noului film „Star Wars: The Phantom Menace“. Acesta a fost programat să fie difuzat la premiera peliculei „Meet Joe Black“, în 18 noiembrie 1998. Presa a scris la vremea respectivă că mai multe persoane plăteau biletul de intrare la film doar pentru a vedea trailerul pentru „Star Wars“. În prima săptămână, proprietarii cinematografelor au anunțat că rata de ieșire de la film era undeva la 75%. Câteva zile mai târziu, cei de la LucasFilm au urcat trailerul online, iar la scurt timp serverele au picat. În total, clipul a fost descărcat de 3,5 milioane de ori, spărgând toate recordurile de la vremea respectivă. Dacă rămânem în galaxia foarte îndepărtată a cavalerilor Jedi, clipul de promovare a celui de-al șaptelea titlu din seria „Star Wars“ a acumulat 30 de milioane de vizualizări în 24 de ore pe YouTube.

Trailerele nu ar fi fost la fel fără artiștii vocali. Unul dintre cei mai cunoscuți fiind Don LaFontaine. Vocea acestuia poate fi auzit în peste 5.000 de trailere și alte mii de reclame televizate. El a devenit foarte cunoscut pentru replica devenită celebră „In a world… (într-o lume)“.

Fie că vă plac, fie că nu, cert este că trailerele sunt o parte importantă a industriei cinematografice, o parte a industriei care se schimbă și se mulează pe schimbările din piață.