Versiunea completă
Actualitate

Cum a ajuns o vedetă cu o avere de peste 50 de milioane de euro să își vândă hainele pe eBay

De multe ori am auzit expresia “banii nu aduc fericirea”, iar în cazul starului britanic Katie Price, cunoscută drept Jordan, aceasta s-a dovedit cât se poate de adevărată. Ce s-a întâmplat cu femeia obișnuită să cheltuiască zilnic mii de lire…

Andra Stroe · 6 septembrie 2019 · 2 min de citit

De multe ori am auzit expresia “banii nu aduc fericirea”, iar în cazul starului britanic Katie Price, cunoscută drept Jordan, aceasta s-a dovedit cât se poate de adevărată. Ce s-a întâmplat cu femeia obișnuită să cheltuiască zilnic mii de lire pe tratamente de lux și cadouri ridicol de scumpe?  

Cu trei căsnicii la activ și obișnuită deopotrivă atât cu un complimentele venite din partea fanilor înfocați, dar și cu critici aspre, vedeta cu o avere cotată cândva la 45 de milioane de lire sterline (peste 50 de milioane de euro), care s-a reorientat spre lumea businessului după ce a fost mulți ani un model de succes, a fost nevoită să înceapă un plan de reorganizare după ce a ajuns în pragul falimentului. 

Recent divorțată de cel de-al treilea soț, cu care are doi copii în vârstă de 13, respectiv 11 ani, Price a simțit pe propria piele gustul amar al eșecului pe toate planurile. Cu o carieră de succes în modelling, invidiată sau criticată de mii de femei și bărbați, starul a demonstrat că nu poți cumpăra orice cu bani. Cândva, a locuit într-o casă de 2 milioane de lire, care astăzi a ajuns pustie și neîngrijită, după ce femeia a fost nevoită să concedieze  îngrijitorii, menajerele, grădinarii și bonele.

O mare parte din avere a “investit-o” în cadouri scumpe pentru partenerii săi, însă majoritatea profitau de banii săi și apoi se reorientau spre alte femei, iar soțul său a înșelat-o cu cea mai bună prietenă. Din păcate, Price a uitat să țină cont de faptul că toată lumea îmbătrânește și, în ciuda faptului că era obișnuită să cheltuiască anual 15.000 de lire pe extensii de păr și tratamente cu botox, astăzi realizează cât de inutile au fost acele cheltuieli. Acum este nevoită să își vândă hainele pe eBay, după ce businessul său a eșuat.

Caii săi, premiați la diverse concursuri, au fost vânduți, la fel și lamele, pe a căror îngrijire Price pierdea zeci de mii de lire. “Când ai în spate un trecut fără bani, cu multe greutăți, este mereu o parte din tine care se teme că te-ai putea întoarce acolo”, povestea ea în urmă cu câțiva ani. Acum, încearcă să își schimbe total comportamentul financiar și să învețe din lecțiile amare pe care viața i le-a oferit.

Ce mai trebuie să citeşti