Cultura merge pe drum și trece granița prin stomac

ADRIANA SOHODOLEANU
(CĂLĂTOR PASIONAT, GASTRONOM ÎN TRAINING ȘI ANTREPRENOR, PROPRIETAR AL BOUTIQUE-ULUI ONLINE DE DESERTURI ȘI CADOURI WWW.BISCUIT.RO )

În orașe, cultura venea pe via, intra pe cardo maximo, cotea pe decumanus și de acolo intra în case prin apeducte și băi, ingrediente din provincii de la celălalt capăt al imperiului, sclavi și idei filosofice, discursuri și obiecte domestice.

Cu ajutorul drumurilor, provinciile erau polenizate încrucișat, ceea ce se întâmplă și astăzi – cum este cazul micii provincii Limburg, din sudul Olandei, în care am ajuns pentru un weekend luna trecută. Stein este un sat olandez normal, poate puțin mai mare ca altele. Are 25.000 de locuitori, este preponderent rezidențial și deci foarte liniștit, locuitorii merg la brutărie și concerte cu bicicleta, iar mallul a ars acum patru ani și este în reconstrucție. Nimic neobișnuit, până acum, pentru această parte de lume.

Din punct de vedere culinar, Olanda nu oferă multe, însă poate părea paradoxal că opțiunile sunt nenumărate în ceea ce privește restaurantele etnice. Multitudinea etniilor imigrante strămutate în nordul european pe căi rutiere, maritime sau aeriene aduce la o aruncătură de băț cam tot ce ți-ai putea dori în materie gastronomică, de la restaurante de fine dining la take-away, all-you-can-eat și lanțuri de supermarketuri asiatice pe mii de metri pătrați.

Grație geografiei generoase – de țară aflată la granița cu Belgia și Germania –, oameni care nu ieșit vreodată din marele sat european sunt versați în meniurile japoneze și particularitățile patiseriei franceze. Săteni olandezi care poate nu au mers vreodată cu avionul își prepară micul dejun pe pâine nemțească, pot avea scoici aburite în bere la prânz în Liege – doar 40 km mai departe, prilej să alimenteze la benzinăria de acolo (că e mai ieftin) – sau să mănânce sushi ori specialități indiene în satul vecin.

Același lucru se întâmplă în zonele de confluență franceză-elvețiană-germanică. Știu familii care locuiesc în Franța, lucrează în Elveția, fac cumpărăturile în Germania, iar copiii trec granița cu bicicleta pentru a merge la școală.

EUROPA PROVINCIALĂ ESTE MAI COSMOPOLITĂ DECÂT CAPITALELE UNOR STATE DIN ESTUL EUROPEAN, ORIENTAL SAU ÎNDEPĂRTAT.
Geografia nu este însă singura responsabilă pentru această globalizare culinară și nu numai. Drumurile sunt impecabile, indiferent că mergi prin sate sau treci granița, iar aceasta din urmă practic nu mai există. Acum ești în Olanda, două clipiri mai târziu vezi deja semne de circulație în franceză și flamandă, iar din Ungaria ajungi în Austria cu prețul câtorva ore.

Ușurința și rapiditatea contribuie decisiv. În definitiv și noi am merge mai des la Istanbul sau Budapesta dacă nu ar trebui să o facem pe drumurile Bulgariei sau serpentinele de pe Dealul Negru. Și mai e ceva – curiozitatea. Mobilitatea fizică este dublată de una a minții și a gustului. Poate are de-a face cu secolele de aventurare pe mare sau uscat și spiritul cuceritor și colonizator. Poate este ceva dezvoltat în urma evoluției economice și edilitare – bugete familiale mai generoase și infrastructură rutieră interorășenească.