Versiunea completă
Politic

Cu cine sa nu dai mana

Intre diversele variante de guvernare cu PD-L care s-au perindat saptamana trecuta prin mass-media, una aproape sigur a fost infirmata odata cu aducerea la DNA a senatorului PSD Catalin Voicu, pentru o dubla acuzatie de trafic de influenta.

Business Magazin · 15 decembrie 2009 · 3 min de citit

Apropiat al gruparii Vanghelie-Hrebenciuc de la conducerea PSD, Voicu a fost in 2008 unul dintre numele vehiculate pentru postul de ministru de interne, pe care l-a pierdut in fata lui Gabriel Oprea. Mai recent, presedintele Traian Basescu l-a amintit pe Voicu printre “beneficiarii” scurgerii de informatii din arhiva DGIPI in timpul mandatului fostului ministru Dan Nica.

Dar nici o varianta cu PNL, cealalta optiune a democrat-liberalilor pentru o majoritate solida, nu prea mai intra in calcule spre sfarsitul saptamanii. Pentru a pecetlui refuzul, presedintele PNL Crin Antonescu a reluat solicitarea formulata in 2008 de predecesorul sau Calin Popescu-Tariceanu, cerand de la PD-L functia de premier drept conditie pentru participarea intr-un guvern de coalitie. Insa atat in PSD, cat si in PNL au inceput sa se iveasca mugurii unor revolte interne la adresa tandemului electoral necastigator Mircea Geoana – Crin Antonescu in zilele ce au urmat dupa al doilea tur al prezidentialelor.

Pe de o parte, social-democratii ar putea asista la un reviriment al reprosurilor venite din partea lui Miron Mitrea (suspect de tacut in perioada electorala), sprijinit posibil si de Adrian Nastase si chiar de Cristian Diaconescu. Pe de alta parte, in PNL, fostul premier Calin Popescu-Tariceanu (si el foarte absent in perioada electorala) a fost purtatorul de cuvant al dorintei de a vedea PNL la guvernare, exprimata atat de presedintele Traian Basescu (cu care a confirmat ca a purtat mai multe discutii telefonice), cat si de mai multi lideri de filiale liberale din teritoriu.


In fine, guvernul democrat-liberalilor (posibil condus de un independent) ar putea fi sprijinit doar de UDMR si grupul minoritatilor (in total 234 de parlamentari), avand nevoie de voturile a doar doi “binevoitori” de la PSD si/sau PNL pentru a trece de investitura. De remarcat ca, si pentru PD-L, guvernul propus de Liviu Negoita a devenit o varianta improbabila, nestiuta fiind doar maniera in care primarul sectorului 3 isi va face iesirea din scena pe care a fost urcat de presedintele Traian Basescu.


Pe scurt

Ce mai trebuie să citeşti